Ei sunt cei patru jucători care nu au lipsit nici un minut în tur
Returul Ligii 1 a început azi cu meciul Gaz Metan – FC Voluntari,scor 2-0. Într-un campionat în care coronavirusul a afectat aproape toate echipele, este o adevărată performanță pentru un jucător să nu lipsească vreun minut de pe teren. Cu toate acestea, există totuși 4 astfel de fotbaliști, iar Click! vi-i prezintă în continuare.
Deloc surprinzător, doi dintre cei patru sunt portari. Este vorba de italianul dintre buturile Universității Craiova, Mirko Pigliacelli și de noua speranță a fotbalului românesc, Octavian Vâlceanu, de la FC Voluntari. Ceilalți doi sunt fundași centrali: Ionuț Stoica (FC Hermannstadt) și Andrei Pițian (Chindia Târgoviște).
În vârstă de 27 de ani, Mirko Pigliacelli a fost o constantă în poarta Universității Craiova din vara anului 2018, când a fost transferat de la Pro Vercelli. Cotat la 1,3 milioane de euro, el și-a ajutat echipa să termine turul pe locul secund în clasament, primind doar 9 goluri în 15 meciuri disputate.
Cotat la exact jumătate din valoarea rivalului său din poarta Craiovei, 650.000 de euro, tânărul portar al celor de la Academica Clinceni, Octavian Vâlceanu (24 de ani), a făcut cel mai bun sezon al carierei sub conducerea antrenorului Ilie Poenaru, fiind unul dintre cei care a contribuit decisiv la clasarea echipei pe un surprinzător, dar meritat loc 5 la finalul turului. De altfel, cu el în poartă, echipa de lângă București a primit doar 10 goluri, având a treia apărare din campionat, după CFR Cluj (6) și Univ. Craiova (9).
Ionuț Stoica este, la cei 33 de ani ai săi, unul dintre jucătorii de bază ai formației FC Hermannstadt. Cotat la 350.000 de euro, fundașul central venit la Sibiu de la CS Mioveni în urmă cu trei ani a fost pe teren toate cele 1.350 de minute ale turului, o performanță deosebită pentru un jucător de pe postul lui, pentru că asta înseamnă și că a evitat suspendările din cauza acumulărilor de cartonașe galbene.
Cel de-al patrulea integralist al primei jumătăți a campionatului Ligii 1 este Andrei Pițian, fundașul central al Chindiei Târgoviște. Sosit la echipă în vara anului 2019, de la FC Botoșani, acesta și-a mărit cota cu 250.000 de euro de când joacă sub Turnul Chindiei, ajungând acum la un total de 450.000 de euro grație prestațiilor foarte bune și sigure din apărarea echipei antrenate de Emil Săndoi. De altfel, Chindia a fost una din revelațiile actualei ediții a întrecerii interne, dâmbovițenii terminând turul pe locul 7 în ciuda faptului că se poate spune că joacă tot timpul în deplasare, neavând stadion în oraș pe care să dispute meciurile oficiale.
În afara celor patru integraliști, au mai existat alți 16 jucători care au bifat apariții în teren la toate cele 15 partide ale turului. Cel mai aproape de a avea prezență 100% a fost bulgarul Clinceniului, Georgi Pashov, care a fost înlocuit cu 6 minute înaintea finalului unei partide, așa că a strâns ”doar” 1.344.
Merită remarcat că există patru formații care nu au avut niciun jucător care să evolueze în toate partidele primei părți a turului. Acestea sunt FCSB, FC Botoșani, Gaz Metan Mediaș și FC Voluntari.
Ei au jucat în toate meciurile turului
Loc Nume Echipă Minute
1. Mirko Pigliacelli Univ. Craiova 1.350
Octavian Vâlceanu Clinceni 1.350
Ionuț Stoica Hermannstadt 1.350
Andrei Pițian Chindia 1.350
5. Georgi Pashov Clinceni 1.344
6. Juan Pablo Passaglia Poli Iași 1.342
7. Cristian Neguț Chindia 1.318
8. Alexandru Albu UTA 1.314
Dan Nistor Univ. Craiova 1.314
10. Daniel Graovac Astra 1.310
11. Mihai Leca FC Argeș 1.305
12. Ljuban Crepulja Astra 1.266
13. Răzvan Onea Poli Iași 1.261
14. Simo Rumbullaku UTA 1.241
15. Deian Sorescu Dinamo 1.236
16. Daniel Florea Chindia1.093
17. Alexandru Mățan Viitorul 1.181
18. Adnan Aganovic Sepsi 962
19. Valentin Buhăcianu UTA 789
20. Adrian Păun CFR Cluj 693