Ei sunt "trădătorii" din Liga I

20 februarie 2015 0:06   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cluburile din Liga I au fost active pe piaţa transferurilor în această iarnă, dar printre achiziţii au apărut şi mulţi „trădători”. Pe tabel sunt nume sonore, ca Tamaş, Ţucudean sau Nicolae Grigore.

O parte dintre fotbaliştii ce vor fi văzuţi pe teren în aceste etape sunt percepuţi de suporteri ca trădători. Au pupat stema echipei, au cântat alături de fani, dar au ales să semneze cu alte formaţii, uneori chiar cu duşmanii “de moarte”. Alţii au fost nevoiţi să îmbrace echipamentul cu alte culori, iar „Click!” vă prezintă lista:

Gabi Tamaş - s-a consacrat la Dinamo, a cucerit trofee şi era un idol al galeriei. După ce şi-a încheiat periplul prin străinătate, fundaşul a ales rivala Steaua şi va fi pentru prima dată rival al „câinilor”.

Bănel Nicoliţă - a activat din 2005 în 2011 la Steaua, are în palmares titluri, o Cupă şi o Supercupă şi acum după ce şi-a încheiat socotelile în Franţa,va activa la Viitorul.

Nicolae Grigore - mijlocaş crescut la Rapid, a câştigat titlul, Cupe şi Supercupe, dar acum a preferat oferta lui Dinamo. Mutarea sa a fost un şoc şi pentru giuleşteni.

Mihai Pintilii - mijlocaşul împrumutat de Al-Hilal a ajuns la Pandurii şi va juca împotriva Stelei, club unde a cunoscut cea mai bună perioadă a carierei, cucerind trofee şi evoluând în Europa. Oricum, în iarnă era dispus să ajungă şi la Dinamo sau Rapid.

Paul Pârvulescu - fundaşul a stat mai mult rezervă la Steaua şi acum a ajuns sub formă de împrumut la Viitorul. Se va duela cu foştii colegi, iar la vară ar trebui să se întoarcă în Ghencea. În plus, caracterul lui e dubios, din moment ce înainte de a se înţelege cu Viitorul, anunţa că ajunge la echipa unde a crescut, Gaz Metan, şi până să parafaze actele cu “roş-albaştrii” se poza în tricoul lui Dinamo.

George Ţucudean - s-a lansat în „Ştefan cel Mare”, sosind din ligiile inferioare. Şi-a crescut cota, a obţinut o Cupă şi Supercupă şi a „prins” un contract în străinătate. Acum, la revenirea în ţară, atacantul s-a dus la cei din Ghencea.

Pe lista celor care îşi vor înfrunta fostele formaţii se mai găsesc şi Guilherme, ce activează la Steaua, până acum fiind unul dintre preferaţii ultraşilor de la Petrolul, Al. Coman, ce a lăsat Rapidul pentru ploieşteni, Cristescu, care a plecat de la Astra la Dinamo, sau Dică, ajuns la Oţelul de la Rapid.

Mai multe