Ei vor fi stelele play-off-ului
Partida dintre Universitatea Craiova şi Astra, încheiată cu victoria oaspeţilor cu scorul de 2-1, a pus punct sezonului regulat al Ligii 1. Din weekend va începe cea mai importantă fază a campionatului, play-off-ul, acolo unde echipele vor avea nevoie de vedetele lor ca de aer. Click! vă prezintă jucătorii cel mai bine cotaţi din echipele lor, în fotbal valoarea fiind direct proporţională cu valoarea de piaţă.
CFR Cluj – George Ţucudean (3 milioane de euro). Golgheterul campionatului, atacantul liderului este cotat la 3 milioane de euro, fiind al doilea ca valoare din toată Liga 1. Campion şi anul trecut cu clujenii, el a refuzat în iarnă un contract de şase milioane de euro de la Lyon, doar din dorinţa de a scrie istorie la CFR. El este unul dintre cei 8 jucători cotaţi la peste un milion de euro din lotul ardelenilor.FCSB – Dennis Man (3,5 milioane de euro). Vedeta bucureştenilor şi speranţa de îmbogăţire a patronului Gigi Becali, tânărul jucător al FCSB este la ora actuală cel mai bine cotat fotbalist din campionatul intern. El nu va juca în prima etapă a play-off-ului, contra celor de la Viitorul, din cauza suspendării de două etape primite după busculada petrecută la meciul cu Universitatea Craiova, din penultima rundă a sezonului regulat. FCSB este singura echipă din campionat cu nu mai puţin de 11 jucători cotaţi de cei de la Transfermarkt la cel puţin un milion de euro.Universitatea Craiova – Alexandru Cicâldău (2,5 milioane de euro) După plecarea jucătorului numărul 1 al echipei, Alex Mitriţă, în SUA, la New York City, oltenii s-au trezit fără un lider adevărat. Pe hârtie, cel mai bine cotat este, surprinzător, Alexandru Cicâldău. Transferat în vară pentru un milion de euro de la Viitorul, el este evaluat de specialişti la 2,5 milioane de euro, mai mult decât orice coechipier, deşi reuşitele nu au fost atât de mari în acest sezon: doar două goluri în 25 de meciuri e destul de puţin pentru un fotbalist cotat la o asemenea valoare. În afara mijlocaşului, la Craiova mai avem alţi cinci fotbalişti a căror cotă depăşeşte un milion de euro.Astra Giurgiu – Azdren Llullaku (1 milion de euro). Atacantul albanez este unul dintre cei trei jucători legitimaţi la Astra care valorează un milion de euro. Spre deosebire de Claudiu Belu şi Filip Mrzljak, el a fost însă decisiv în calificarea echipei în play-off, marcând cinci goluri, ultimul luni seară, în victoria de la Craiova. Interesant este că prima reuşită a fostului golgheter al formaţiei Gaz Metan Mediaş pentru echipa din Giurgiu a fost marcat în etapa de debut a sezonului, în victoria cu 1-0 în faţa FCSB.Viitorul Constanţa – Ianis Hagi (2,5 milioane de euro). Fiul ”Regelui” se dovedeşte un demn urmaş al tatălui său. La 20 de ani, Ianis e liderul incontestabil al Viitorului, aşa că este explicabil şi de ce are cea mai mare cotă din întreaga echipă. Este foarte posibil să plece în vară de la malul mării, AS Roma fiind foarte interesaţi de achiziţia lui. Dar până atunci, vrea să-şi ducă echipa cel puţin în cupele europene. Ianis nu e singura ”perlă” a lui Gică Hagi. Alţi cinci jucători au o cotă care trece de un milion de euro. Dintre aceştia, doi au 19 ani (Băluţă şi Drăguş) şi unul 21 (De Nooijer), astfel că viitorul clubului pare asigurat.Sepsi Sfântu Gheorghe – Ibrahima Tandia (900.000 de euro). Surpriza actualei stagiuni, echipa antrenată de Eugen Neagoe îl are ca portdrapel pe Ibrahima Tandia, jucătorul din Mali care are şi naţionalitate franceză. În vârstă de 25 de ani, el a marcat 10 goluri în actuala stagiune pentru Sepsi, fiind golgheterul echipei şi unul dintre cei mai curtaţi jucători. Cel mai valoros român de la echipa din Sfântu Gheorghe este fundaşul stânga Florin Ştefan, care este cotat la 600.000 de euro.