Emoţii pentru CFR
După ce au trecut de Slovan Liberec, cu 3-1 la general, clujenii vor afla cu cine se vor confrunta pentru un loc în grupele Champions League.
"Sperăm să ajungem în grupele Ligii Campionilor, dar mai avem mult de muncă.
Deşi nu suntem cap de serie la tragerea la sorţi cu toate echipele avem şanse, depinde ce facem în primul meci, trebuie să ne batem până la capăt şi să jucăm mult mai bine ca până acum", a afirmat Andone.
"Este o calificare foarte frumoasă în faţa lui Slovan, suntem în grupele Ligii Europa deja, dar dacă trecem ajungem în grupele Ligii Campionilor.
Aş vrea să evităm poate pe Dinamo Zagreb pentru că fanii lor pun o presiune incredibilă", a spus şi preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan.
"Sper să ne ajute Dumnezeu cu o tragere accesibilă şi să sperăm că la următoarea etapă să ne bucurăm din nou.
Vreau să cânte imnul Ligii Campionilor încă de trei ori la noi pe stadion.
Este încununarea activităţii unui club", a anunţat şi Arpad Paszkany.
"Acum o să fie mai greu, pentru că vom înfrunta o echipă mult mai puernică decât Slovan Liberec", a declarat golgheterul echipei, Pantelis Kapetanos.
CFR ar putea întâlni pe FC Basel din Elveţia, Anderlecht (Belgia), Celtic (Scoţia), BATE Borisov din Belarus sau Dinamo Zagreb din Croaţia.
Meciurile vor avea loc la 21/22 august, iar returul la 28/29 august.