Emoții pentru Ianis Hagi

20 octombrie 2019 17:17   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ianis Hagi a ajuns la Genk în vară, dar în doar două luni a reușit să devină un idol acolo. Tocmai de acees, toată lumea s-a speriat când românul a părăsit terenul accidentat în meciul pierdut cu Standard Liege.

La doar 20 de ani, Ianis Hagi este considerat de antrenorul Felice Mazzu o piesă indispendabilă. Tocmai de aceea se pare că el va începe mult timp de acum înainte ca titular la campioana Belgiei, Genk. Iar acest lucru s-a întâmplat și sâmbătă, contra celor de la Standard, în campionat. Din păcate, în minutul 60, românul a trebuit să fie înlocuit după ce a acuzat amețeli în urma unei lovituri cu cotul în ureche. Chiar dacă meciul a fost pierdut cu 1-0, fanii erau mai interesați de situația internaționalului nostru decât de a-i cere socoteală antrenorului, mai ales că miercuri pentru Genk vine marele examen de pe propriul teren contra campioanei Europei, Liverpool, în etapa a treia a Ligii Campionilor. Acolo de unde Ianis nu are voie să lipsească, el fiind, conform, lui Felice Mazzu, esențial pentru jocul echipei și pentru păstrarea relației cu suporterii.

”Am avut exact aceeaşi discuţie cu staff-ul. Era 0-0 contra celor de la Napoli şi Hagi juca foarte bine. Şi totuşi eram siguri că nu trebuie să joace contra celor de la Mouscron. M-am gândit că dacă pierd cu Mouscron fără Hagi, aş fi fost omorât de presă şi de public. Testele fizice arătau că este obosit, nu aveam voie să îl punem la aşa ceva. Dar, dacă pierdeam fără el cu Mouscron, pentru mine ca antrenor era gata”, a spus Mazzu despre importanța românului în echipă și, de ce nu, în cariera lui.

Mai multe