Eșec pentru Ladislau Boloni la debut
Numit antrenor al echipei KAA Gent, joi seara, Ladislau Boloni (67 de ani) a debutat, după nici două zile, chiar pe terenul fostei sale formații, Antwerp. Iar noii săi elevi au pierdut la limită (0-1), prin golul înscris de Mbokani, în minutul 17.
Boloni a fost emoționat și a mulțumit pentru primirea ce i-a fost făcută de suporterii rivali. Fanii lui Gent, în schimb, n-au motive să fie prea fericiți. Vicecampioana Belgiei a înregistrat al 3-lea eșec în tot atâtea partide și se află pe ultimul loc. „Am suferit în debutul meciului. Ne-am căutat ritmul în primul sfert de oră. Apoi, a fost mai bine. Am fost mai ofesivi, însă n-am știut să transformăm atacurile noastre în ocazii. Sunt trist pentru rezultat. Ceea ce am văzut e un punct de plecare în munca noastră. Acțiunile ofensive trebuie să fie mai percutante, mai precise. E păcat să ajungi în 20 de metri și să trimiți mingea înapoi fără să șutezi sau să centrezi”.
Întrebat dacă Gent are nevoie de întăriri, Boloni a zâmbit amar, iar apoi a spus: „E ușor să ceri întăriri, însă e foarte dificil să le obții. Trebuie găsite alte soluții. Mi-ar plăcea să am un jucător de linia a doua care să dea 15 goluri și pase decisive, însă acesta nu-l găsești pe stradă. Eu trebuie să am soluții pentru a schimba ritmul, ceea ce ne-ar permite să străpungem aceste apărări ermetice”, a concluzionat antrenorul român.