Espanol și Valencia, echipele cele mai afectate de coronavirus

18 martie 2020 11:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Espanol Barcelona și Valencia sunt cluburile cele mai lovite de pandemia de coronavirus.

Catalanii au anunţat descoperirea a șase cazuri de coronavirus în rândul jucătorilor şi staff-ului echipei. Clubul şi-a suspendat activitatea începând din 13 martie şi toţi jucătorii sunt la autoizolare de atunci.

La rândul său, Valencia a anunţat că are alte noi cazuri de infectare cu Covid-19 în echipă şi în staff. Spaniolii au precizat că toate cazurile au apărut după meciul cu Atalanta Bergamo, din 19 februarie, disputat la Milano, fiind afectat 35 % din lot şi staff-ul tehnic. Duminică, ”Marca” anunţase că fundaşul Ezequiel Garay, de la Valencia, este primul jucător din LaLiga testat pozitiv cu noul virus care afectează grav Europa.

Mai multe