Europa ne vrea acasă
Fotbalul românesc a primit o palmă dură în competiţiile continentale, acolo unde doar Steaua şi Astra îşi vor mai continua aventura. În schimb, Iaşiul e de mult acasă, în timp ce Pandurii şi Viitorul sunt ca şi eliminate din Liga Europa.
Am avut parte de o seară de coşmar joi, în preliminariile Ligii Europa. Plecate cu gânduri mari, Viitorul şi Pandurii au fost executate de Gent, respectiv Maccabi Tel-Aviv, şansele de calificare fiind irosite după partidele tur. Debutantă în Europa, Viitorul lui Gică Hagi şi-a aflat limitele în Belgia, împotriva unei formaţii care în această primăvară se bătea pentru sferturile Ligii Campionilor. Mai grav e însă faptul că “Regele” Hagi a tratat înfrângerea cu Gent (0-5) ca pe o întâlnire amicală.
„A fost un meci frumos, cu multe goluri. Pentru noi e un test foarte bun, din care trebuie să învăţăm, pentru că avem mulţi jucători tineri. Facem o analiză, vedem ce s-a greşit şi mergem mai departe”, sunt afirmaţii care n-au nici o legătură cu marea performanţă.
Amatorismul şi lipsa de viziune a echipelor din Liga I s-au văzut în cazul celor de la Pandurii. Bătuţi pe teren propriu (1-3) de o formaţie de nivel mediu spre slab în Europa, Maccabi Tel-Aviv, gorjenii au recunoscut greşelile de management din această vară. “Nu am ţinut ritmul cu adversarul din punct de vedere fizic. Să nu uităm că abia ne-am strâns, ăsta e adevărul. Nu e un motiv de mândrie că încă mai facem transferuri, deşi trebuia să avem formula completă. A fost cumplit, pentru că ne-au plecat 11 jucători, antrenorii şi staff-ul medical”, a precizat Narcis Răducan, preşedintele “pandurilor”. Aşadar, chiar dacă ştiau că joacă în cupele europene, unde se pun la bătaie bani serioşi, cei de la Pandurii au preferat să meargă la mica ciupeală, o mentalitate care s-a dovedit din start pierzătoare.În aceste condiţii, fotbalul autohton se loveşte de o situaţie unică. Mai exact, Liga I a pierdut trei din cele cinci echipe europene încă de la finalul lunii iulie, atunci când alţii abia îşi încălzesc motoarele. Cu Pandurii, Viitorul şi Iaşi scoase din Europa pe uşa din dos, rămâne să sperăm că Steaua şi Astra vor reuşi să-şi prelungească sezonul continental mai departe de luna august, adică să se califice în grupele Ligii Campionilor sau Ligii Europa.
Coeficientul o ia la vale
Bineînţeles, eliminările premature din cupele europene îşi vor pune amprenta pe coeficientul de ţară al României. În prezent suntem pe 16, dar putem aluneca până spre poziţia 20, asta în condiţiile în care doar primele 15 naţiuni trimit două echipe în Liga Campionilor. Efectele evoluţiilor din acest an se vor vedea abia în stagiunea 2018-2019, sezonul 2017-2018 fiind deja bătut în cuie (România va avea tot două echipe în preliminariile Ligii Campionilor şi alte trei în Liga Europa).
Emoţii cu Bogdan Ţîru
Pe lângă faptul că au pierdut categoric meciul cu Gent, cei de la Viitorul au trecut prin mari emoţii în minutele de final, atunci când fundaşul Bogdan Ţîru a căzut inconştient pe gazon şi a fost transportat de urgenţă la spital. “Stoperul Viitorului a suferit o comoție și nu a mai putut continua partida. După încheierea investigațiilor medicale, el a primit acceptul medicilor de a părăsi spitalul”, a fost comunicatul postat pe site-ul oficial al Viitorului, semn că starea medicală a lui Ţîru este una stabilă.