Europa râde de Franţa! "Cocoşii" au făcut 0-0 cu Luxemburg, la Toulouse

4 septembrie 2017 11:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Franţa defilează în grupa A de calificare la Campionatul Mondial din Rusia, 2018, dar chiar şi aşa a comis două gafe memorabile!

Asftel, după acel 0-0 din Belarus, la care toată lumea a rămas cu gura căscată, a urmat aseară, la Toulouse, un alt rezultat similar, dar cu vecinii din Luxemburg.

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât acest rezultat vine după ce Franţa a umilit Olanda pe Stade de France, scor 4-0 pentru Pogba şi compania. Multă lume ar crede că, fiind ca şi calificaţi, selecţionerul Didier Deschamps a folosit la francezi o echipă experimentală, din care au lipsit marile staruri. N-a fost însă aşa, ruşinea cu modesta Luxemburg urmând să rămână pe veci în cârca comandoului format din: H. Lloris - Koscielny, D. Sidibé, L. Kurzawa, S. Umtiti - P. Pogba, T. Lemar, N. Kanté - O. Giroud , A. Griezmann, K. Mbappé.

Putea să iasă însă şi mai rău pentru îngânfaţii francezi. Gerson Rodrigues, un atacant în vârstă de 22 de ani care joacă pentru Telstar, echipă din liga a doua olandeză, a făcut o fază genială în minutul 79 şi doar bara l-a salvat pe Lloris.

632 de milioane de euro valroează lotul naţionalei Franţei convocat pentru acest "glorios" 0-0 cu Luxemburg. Micuţa naţională din nordul hexagonului costă aproape 5 milioane de euro, adică de 126 de ori mai puţin. Totuşi, s-a terminat egal!

Mai multe