EXCLUSIV! Beto va fi coleg la Euro cu Ronaldo

15 mai 2012 15:28   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Beto, lusitanul din poarta "ceferiştilor" clujeni, a primit luni seară o veste extraordinară: face parte din lotul Portugaliei pentru CE din Polonia şi Ucraina. Jucătorul de 30 de ani, singurul fotbalist din Liga I care merge la turneul final, a povestit, în exclusivitate pentru Click!, cum a reacţionat fiul său de 4 ani când a aflat vestea şi ce planuri are pentru Euro.

„Mi-a fost greu să plec din Portugalia şi să vin la Cluj, dar acum satisfacţia este mare. Am făcut multe scarificii pentru a ajunge la turneul final, iar faptul că fac parte din lotul Portugaliei e cea mai mare răsplată. A fost cea mai fericită zi pentru mine", a mărturisit Beto.

Lusitanul din poarta "ceferiştilor" a fost extrem de emoţionat când a vorbit cu fiul său, în vârstă de patru ani, aflat în Portugalia: "Mi-am sunat mama, verii, apoi fiul, Goncalo. Mi-a zis că a auzit-o pe doamna de la televizor că mi-a pronunţat numele, dar nu ştia de ce. I-am explicat şi a fost în culmea fericirii. Mi-a spus că atunci când va creşte vrea să fie portar ca mine şi să dea goluri multe, cum face Cristiano Ronaldo".

Fiul lui Beto îi calcă deja pe urme tatălui, fiind înscris la juniorii unei şcoli de fotbal din Porto: "Goncalo e o figură! Antrenorul lui mi-a povestit că îşi pune mănuşile şi apără şuturile colegilor, apoi şi le dă repede jos, ia mingea şi urcă în atac, pentru că vrea să dea gol. Repetă acasă schemele pe care vede că le face Cristiano.

La telefon chiar mi-a spus că e fericit că o să fac echipă cu Ronaldo". Goalkeeper-ul echipei din Gruia e topit de dorul fiului, dar ştie că sacrificiile pe care le face acum, departe de casă, sunt pentru viitorul băiatului: "Nu l-am mai văzut pe Goncalo de câteva luni şi îmi este greu fără el. Numără zilele până când voi ajunge în Portugalia. Când jucam la Porto, mama lui îl aducea la toate meciurile, ştia cântecele galeriei, chiar îi făcusem un tricou personalizat, de care era tare mândru. Acum ştiu că îi este greu, dar când va creşte sunt convins că va înţelege că am făcut totul pentru el".

Speră la finala Europeanului

Beto a analizat şansele Portugaliei la Europeanul din Polonia şi Ucraina: „Suntem în cea mai grea grupă, dar sunt convins că cine va câştiga grupa, va ajunge să ia şi titlul. Nu e greu să joci contra Olandei, Germaniei şi Danemarcei".

Portarul de la CFR crede că naţionala lui poate produce surpriza la acest turneu final: "Visul nostru este să ajungem în finală şi nu este deloc irealizabil, deşi avem adversari puternici în grupă, în special. Dacă depăşim această fază, avem şanse să mergem departe".

Fotbalistul recunoaşte că ar fi vrut ca şi România să fie la European: "Îmi pare rău că voi nu aţi ajuns acolo, aveţi jucători foarte buni, am văzut asta şi în campionatul intern, nu mai spun de cei care evoluează în campionatele din Vest".

Va pleca din România

Finalul campionatului este şi finalul experienţei lui Beto în România. Cel puţin teoretic, lusitanul trebuie să revină la Porto, echipă care l-a împrumutat la CFR.

„După Euro voi vedea ce se va întâmpla. Ştiu că sunt interesate de mine cluburile din alte campionate, dar voi alege atunci. Dacă CFR merge în Liga Campionilor, este posibil chiar să revin la Cluj", a spus Beto.

Mai multe