EXCLUSIV Tatăl Simonei Halep: «De prima dată am visat la acest rezultat!»

5 noiembrie 2013 21:10   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Constănţeanca Simona Halep a plecat în urmă cu 16 ani, cu o rachetă în mână, să cucerească lumea. Şi a reuşit. În acest an, ea câştigat nu mai puţin de şase turnee WTA. Aceste succese au dus-o pe sportiva în vârstă de 22 de origine aromână în pragul TOP 10 şi i-au adus în cont peste un milion de dolari.

Ultimul succes repurtat, în Turneul Campioanelor de la Sofia, a fost trăit la maximum, din tribune, şi de cei doi părinţi ai săi:  Stere şi Stania. „A fost o victorie superbă", ne-a declarat, în exclusivitate, tatăl Simonei, încă emoţionat. Toţi prietenii şi cunoscuţii i-au sunat să-i felicite pentru reuşitele Simonei. „Am primit milioane de telefoane cred zilele acestea", mărturiseşte tatăl.

A fost o victorie ieşită din comun. Am avut mari emoţii, dar am sperat întotdeauna la acest rezultat. Aşa cum am avut emoţii la fiecare examen. Dar am sperat. De prima dată am visat la acest rezultat", ne-a mai declarat Stere Halep.

Pentru Simona urmează o vacanţă, dar nu una exotică, aşa cum s-ar fi aşteptat toată lumea, ci una acasă, la Constanţa. „Este foarte epuizată. Doreşte doar să se odihnească. Vom sta la Constanţa şi vom mai merge puţin şi la Bucureşti", spune tatăl. Acasă vor fi aşteptaţi de rude şi prieteni, cu care vor sărbători victoria. 

Mai multe