Executaţi în 3 minute: Rapid - PSV 1-3

29 septembrie 2011 21:30   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După ce au condus cu 1-0, elevii lui Răzvan Lucescu au fost egalaţi şi au pierdut. Dezastrul s-a produs în ultimele minute de joc, când Eindhoven a punctat de două ori în numai 180 de secunde.

Rapidiştii au pregătit o coregrafie specială. Aşa cum au promis, cei 27.000 de suporteri giuleşteni au făcut o atmosferă incendiară pe „Arena Naţională". Peste 7.000 de fani au creat o coregrafie superbă din cartonaşe, mesajul „F.C.R.B" reprezentând iniţialele grupării de sub Podul Grant.

Pancu, preferatul lui Cassio. Veteranul de 34 de ani din atacul Rapidului a fost folosit titular de Răzvan Lucescu, în ciuda faptului că acuza probleme medicale. Mai mult, chiar dacă se zvonea că Burcă va fi folosit ca mijlocaş, el a făcut pereche în apărare cu Marcos Antonio.

Alexa, primul marcator român pe „Arena Naţională". După ce Bruno Cesar a marcat primul gol din istorie pe noul stadion din Bucureşti, în meciul Oţelul - Benfica (0-1), Dan Alexa a intrat în analele fotbalului drept românul care a înscris în premieră pe „bijuteria" de 250 de milioane de euro.

Mai multe