Există minuni în sferturile Ligii Campionilor?

9 aprilie 2018 15:36   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Roma şi Manchester City încearcă marţi seară imposibilul, la fel cum o vor face miercuri Juventus şi FC Sevilla.

Niciodată nu s-a întâmplat ca sferturile de finală ale Ligii Campionilor să fie atât de dezechilibrate, după prima manşă. Practic, la capătul meciurilor tur, disputate săptămâna trecută, s-au stabilit cele patru semifinaliste, FC Barcelona, Real Madrid, Liverpool şi Bayern.

În afara nemţilor, care au învins în Spania cu 2-1, celelalte trei formaţii au câştigat detaşat, la trei goluri diferenţă, micşorând astfel interesul pentru întâlnirile retur. Totuşi, s-au mai văzut minuni în fotbal, iar AS Roma, Manchester City, Juventus şi FC Sevilla îşi vor juca ultimele cărţi marţi şi miercuri.

“De ce să n-o facem? Trebuie să credem într-un miracol”, a declarat antrenorul Romei înainte să dea pipet din nou cu Leo Messi şi colegii săi de la Barcelona. În Anglia, derby-ul britanic dintre City şi Liverpool pare să se fi înclinat în favoarea “cormoranilor”, dar Pep Guardiola nu cedează.

“Pentru a întoarce un 0-3 trebuie să facem un meci perfect, să ne creăm ocazii şi să nu primim gol. Avem 90 de minute şi orice se poate întâmpla. După ce marcăm primul gol, ne putem gândi de câte goluri mai avem nevoie”, a spus antrenorul celor de la Manchester City.

Liga Campionilor, Sferturi, Retur:

Marţi

AS Roma – FC Barcelona       21.45 (1-4 în tur), TelekomSport 1

Manchester City – Liverpool   21.45 (0-3), TelekomSport 2, Pro TV

Miercuri

Real Madrid - Juventus  21.45 (3-0), TelekomSport 1

Bayern München – FC Sevilla 21.45 (2-1), TelekomSport 2

Mai multe