Fanii polonezi, ruşinea Europei! Vezi ce s-a întâmplat la Madrid

19 octombrie 2016 11:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Meciul de ieri dintre Real Madrid şi Legia Varşovia (5-1) disputat în grupele Ligii Campionilor a fost precedat de incidente violente provocate de fanii polonezi pe străzile din capitala Spaniei.

Suporterii Legiei şi-au dat încă o dată în petic, demonstrând un fanatism care n-are nici o legătură cu sportul şi cu fotbalul. Aproximativ 4.000 de polonezi s-au deplasat la Madrid pentru a-şi vedea pe viu favoriţii, însă majoritatea  s-au dus acolo doar pentru a se război cu forţele de ordine. Bineînţeles, câştig de cauză au avut poliţiştii spanioli, care au operat numeroase arestări.

În cele din urmă, polonezii au fost "spulberaţi" atât pe stradă cât şi pe teren, Real Madrid câştigând la pas întâlnirea cu Legia, scor 5-1.

Incidentele de marţi vin în contextul în care Legia a fost pedepsită deja de UEFA pentru comportamentul suporterilor la meciul din prima etapă de pe teren propriu cu Borussia Dortmund (0-6). Astfel, echipa din Varşovia va fi nevoită să joace returul cu Real Madrid de peste două săptămâni cu porţile închise.

Mai multe