Fără Șumudică, dar cu Săpunaru

22 iulie 2016 21:54   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Campioana Astra are un început puternic de sezon, azi urmând să joace la Giurgiu cu Dinamo, în prima etapă a Ligii 1. Astralii au reuşit să-l transfere pe internaţionalul Cristi Săpunaru şi speră să-l aducă cât mai curând şi pe Constantin Budescu, împrumut de la chinezii Dalian Yifang. Giurgiuvenii nu-l vor avea alături pe tehnicianul Şumudică, a cărui suspendare a intrat în vigoare de ieri.

La 32 de ani, Cristi Săpunaru a aşteptat o ofertă avantajoasă financiar din afară. A avut variante Turcia şi Rusia, însă nici una nu s-a ridicat la nivelul pretenţiilor sale, astfel că fundaşul dreapta a preferat să rămână în România. A ales Astra, campioana oferindu-i un contract comparabil cu propunerile venite din străinătate. Asta dacă echipa se califică în grupele Ligii Campionilor, caz în care Săpunaru va încasa un bonus substanţial. Fotbalistul a semnat pe doi ani cu echipa giurgiuveană, va primi aproximativ 15.000 de euro lunar şi va împărţi vestiarul cu bunul său prieten, rapidist şi el, Daniel Niculae. În plus, este antrenat de Marius Şumudică şi-l are ca preşedinte pe Dani Coman, alţi doi oameni care sunt puternic legaţi de echipa din Giuleşti. Campioana începe sezonul azi, contra lui Dinamo, pe teren propriu, în primul meci în care tehnicianul Marius Şumudică nu poate sta pe banca echipei sale, de ieri intrând în vigoare suspendarea de o lună şi trei săptămâni pentru implicarea în pariuri. Dincolo de problema antrenorului, oficialii Astrei speră să mai dea o lovitură pe piaţa transferurilor, prin aducea lui Constantin Budescu, mijlocaş care a jucat puţin pentru Dalian Yifang şi care ar putea veni sub formă de împrumut un sezon.

Mai multe