FC Banatul, a treia finalistă Neymar Jr’s Five!

24 aprilie 2017 21:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Pe terenurile din incinta Liceului cu Program Sportiv Banatul s-au luptat 32 de echipe în turneul de fotbal cinci-la-cinci.

Mulți amatori, dar și profesioniști s-au “bătut” în strategie, scheme și dribling-uri pentru un loc în finala națională Neymar Jr’s Five, care-i duce cu un pas mai aproape de finala mondială din Brazilia.

Cea de a treia etapă de calificări a fost cea mai competitivă și echilibrată de până acum. Aici am avut pentru prima dată cartonașe roșii, dar și meciuri cu scor alb până la finalul celor zece minute de joc oficiale, iar alte meciuri au ajuns să se încheie prin goluri de departajare, conceptul Neymar Jr’s Five fiind acela ca de fiecare dată când o echipă înscrie, cealaltă să piardă un jucător.

Jucătorii au stat foarte bine și la capitolul creativitate, atunci când a venit vorba de numele echipelor înscrise – Vulturii Milanezi, Clanul Sportivilor, Muncitorul Moșnița sau Vameșii, dar i-am avut pe teren și pe Turbo Guys, Viitorul Național, Minerul Lupeni sau L’Esperance.

În finală au ajuns echipele FC Banatul, echipă care a câștigat calificările și anul trecut, și Vameșii. Meciul a fost unul foarte echilibrat, ambele echipe având jucătorii foarte bine poziționați în teren. După zece minute de joc meciul s-a încheiat cu 2-0 în favoarea FC Banatul, calificându-se astfel pentru a doua oară în finala națională.

Astfel, FC Banatul alături de ABC United (București) și NetRom (Craiova) sunt cele trei echipe calificate în finala națională. Seria de calificări continuă la Tîrgu Mureș (29 aprilie), Cluj-Napoca (6 mai), Iași (13 mai) și Constanța (27 mai). O a opta etapă va avea loc peste Prut, la Chişinau, pe 20 mai.

Înscrie-te în StarManager, fã-ți echipã și antreneazã stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapã sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Mai multe