FC Barcelona a fost egalată după ce a condus cu 3-0, Ansu Fati s-a accidentat din nou

7 noiembrie 2021 12:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ghinioanele se țin scai de FC Barcelona, care n-a izbutit să câștige la Vigo deși a condus cu 3-0. În aceeași partidă, Ansu Fati (19 ani) a suferit o accidentare care îl face indisponibil pentru două săptămâni. Barcelona ocupă locul 9 în LaLiga, cu 17 puncte, la 10 puncte de liderul Real Madrid.

Într-un meci pe care l-a disputat pe terenul Celtei din Vigo, sâmbătă, în etapa cu numărul 13 din LaLiga, formația catalană a condus cu 3-0 prin golurile înscrise de Fati (min. 5), Busquets (min. 18) şi Depay (min. 34). Gazdele au revenit în forță, pe final, egalând prin reușitele lui Aspas (min. 52, 90+6) şi Nolito (min. 74). Atacantul Ansu Fati a suferit o leziune la bicepsul femural stâng, fiind înlocuit cu Alejandro Balde, imediat după pauză. Acesta a ratat meciul pe care echipa Spaniei urmează să-l dispute în Grecia, în 11 noiembrie, şi cu Suedia, la Sevilla, în 14 noiembrie, în ultimele două etape ale preliminariilor Campionatului Mondial din 2022. Conducerea FC Barcelona speră ca Ansu Fati să fie apt de joc la importantul meci cu Benfica Lisabona, din 23 noiembrie, care va stabili a doua echipă calificată în optimile Ligii Campionilor din Grupa E a competiţiei.Ansu Fati nu a fost singur jucător al Barcelonei cu probleme fizice suferite în meciul de sâmbătă. Eric García a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unor dureri la nivelul muşchiului solear al piciorului drept. El a fost schimbat cu Araujo, tot la pauză. În repriza secundă, Nico a ieşit şi el din joc, tot din cauza disconfortului muscular, fiind înlocuit de Riqui Puig, în minutul 59.

Mai multe