FC Petrolul a pierdut, Viorel Moldovan a demisionat

22 martie 2021 13:28   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Antrenorul Viorel Moldovan (48 de ani) a demisionat de la conducerea tehnică a echipei FC Petrolul, după ce formaţia ploieşteană a pierdut (0-1), pe teren propriu, cu Mioveni, rămânând doar cu şanse teoretice la calificarea în Play-Off-ul Ligii a II-a. Fostul internațional fusese numit „principal” la gruparea prahoveană în 9 august 2020.

Petrolul a anunțat despărțirea de antrenor în următorul comunicat: "Colaborarea dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul principal Viorel Moldovan s-a încheiat astăzi. Tehnicianul a solicitat rezilierea contractului pe cale amiabilă, despărţirea de formaţia noastră producându-se într-un moment în care, cu o etapă înainte de finalul sezonului regular al Ligii 2, FC Petrolul Ploieşti mai are şanse foarte mici să se califice în faza play-off a campionatului. În perioada imediat următoare va fi stabilită noua componenţă a staffului tehnic, decizia urmând să fie luată după o şedinţă a Consiliului Director. De asemenea, după şedinţa de pregătire de astăzi, antrenorul secund Francisc Dican şi preparatorul fizic Stelian Isac îşi vor înceta angajamentele cu clubul nostru. FC Petrolul Ploieşti le mulţumeşte tuturor pentru munca depusă şi le urează mult succes în carieră”.De asemenea, și Viorel Moldovan a transmis un mesaj la despărţirea de FC Petrolul: „Dragi iubitori ai Petrolului,Mi-am dorit foarte mult să vă mulţumesc tuturor la capătul acestei experienţe. Vă garantez că am muncit cu tot sufletul şi am folosit toată experienţa mea pentru a readuce Petrolul acolo unde îi este locul. Poate sunt eu ghinionist, poate nu s-au aliniat astrele aşa cum şi-a dorit toată suflarea ploieşteană, dar sunt trist că una dintre cele mai frumoase echipe din România iese, în acest mod, din lupta pentru promovare.Din păcate, rezultatele din teren nu au fost mereu aşa cum mi-am dorit. Îmi pare rău pentru dezamăgirea pe care am produs-o celor care îşi doreau mai mult. La finalul acestei etape vreau să mulţumesc conducerii, jucătorilor şi tututor celor care au fost alături de echipă. Sunt convins că Petrolul o să revină în Liga 1".Cu o etapă rămasă de jucat în sezonul regular, Petrolul ocupă locul 10 în clasament, cu 28 de puncte, la două puncte de Metaloglobus, de pe locul 6, ultimul care asigură prezența în Play-Off.Fost jucător la Gloria Bistrița (1990-1993), Dinamo (1993-1995), Neuchatel Xamax (1995/1996), Grasshopper Zurich (1996-1998), Coventry (1998), Fenerbahce (1998-2000), FC Nantes (2000-2003, 2003/2004), Al-Wahda (2003), Servette Geneva (2004/2005), Poli Timișoara (2005/2006), ACS Recaș(2005/2006) și Rapid (2006/2007), Moldovan a debutat ca antrenor la FC Vaslui, în 2008. Apoi, a pregătit pe FC Brașov (2009/2010), Sportul Studențesc (2010), Rapid (2013/2014), echipa de tineret a Românii (2014-2016) și Auxerre (2016), fiind secund și la naționala mare (2014-2016). Înainte de a semna cu Petrolul, Moldovan s-a aflat pe banca Chindiei Târgovişte.

Mai multe