FC U Craiova își ia antrenor ”Briliant”. Adi Mutu, aproape să semneze
Adrian Mutu pare hotărât să înceapă o viață de antrenor de club. După cum recunoștea luni președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, ”Briliantul” aproape sigur nu va mai continua la cârma echipei naționale de tineret. Din câte de pare, nou-promovata FC U Craiova 1948 este cel mai aproape de a obține semnătura lui.
La 41 de ani, Adi Mutu simțea că timpul zboară pe lângă el dacă rămâne selecționer la tineret. Este adevărat, era sigur de un loc de muncă timp de un an, pentru că echipa este direct calificată la turneul final din iunie 2022, datorită posturii de gazdă a Campionatului European, dar atunci când ai fost un mare jucător cauți mereu noi și noi provocări. Iar cea mai mare e la doar o semnătură distanță: Adi este în negocieri foarte avansate pentru preluarea nou-promovatei FC U Craiova 1948, una dintre grupările cu cei mai aprigi suporteri, dar și cu unul dintre cei mai schimbători patroni, fiul lui Adrian Mititelu concediind antrenorii ca tatăl său în vremurile ”bune”.
Conducătorul formației din Bănie a recunoscut la Digi Sport că ”negociem cu Adi Mutu, opțiunea noastră asta e, vedem cum decurg negocierile, el a zis că U Craiova e o opțiune serioasă, vedem în zilele următoare. El e prima opțiune, mai avem variante de rezervă. În două-trei zile se definitivează. Dar în proporție de 80-90 la sută la sfârșitul săptămânii avem antrenor. Avem mare încredere în el, are maturitatea necesară, m-a impresionat în discuțiile despre fotbal. Este dornic să muncească, majoritatea antrenorilor sunt delăsători, mai ales cei care au făcut performanțe în trecut, dar Mutu se pliază pe proiectul nostru. Nu știu dacă e dinamovist, acum câțiva ani declara că în copilărie ținea cu Craiova, iar acum fotbalul e mai profesionist, fosta echipă nu e un criteriu pentru alegerea antrenorului”, a declarat Adrian Mititelu Jr. Conform prosport.ro, salariul pe care îl va primi Mutu la Craiova este de 14.000 de euro, unul dintre cele mai mari salarii din Liga 1.
Și președintele FRF, Răzvan Burleanu, a recunoscut că ”Briliantul” e mai atras de munca zi de zi la un club decât de postura de selecționer, unde sunt de pregătit 7-8 meciuri pe an. ”Şansele de a continua sunt foarte mici, are multe oferte, inclusiv din străinătate. În jurul datei de 1 iulie trebuie să cunoaştem numele noului selecţioner la tineret. El discută cu directorul tehnic, mereu şi-a dorit să antreneze o echipă de club. Adi este un antrenor profesionist, dedicate, munceşte mult şi e foarte priceput. Sunt încrezător că va face treabă bună la orice club dacă va avea linişte şi nu va avea nicio imixtitudine în munca lui”, a spus și șeful FRF într-o conferință de presă.
Pentru Adrian Mutu, FC U Craiova 1948 ar fi a treia echipă de club pe care ar antrena-o. El a mai condus pe FC Voluntari în 2018, reușind să câștige barajul de menținere în Liga 1, și formația a doua a celor de la Al Wahda, din iulie 2018 în decembrie 2019. Apoi, de anul trecut, era selecționer al naționalei de tineret.