FCSB a scăpat de carantină la revenirea din Turcia

14 ianuarie 2021 17:32   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FCSB a fost singura echipă din Liga 1 care a efectuat un cantonament peste hotare înaintea startului returului și a reușit să evite și carantina la revenirea din Turcia, deși legea spune clar cine sunt persoanele exceptate de la aceasta.

Conform gsp.ro, bucureștenii antrenați de Toni Petrea, care au revenit ieri din Antalya, au scăpat de carantină, dar printr-un artificiu al DSP: fiecare jucător a primit individual exceptarea de la măsurile de carantină, decizia neluându-se la nivel de echipă! Cert este că întreaga delegație a plecat de la aeroport direct în baza de la Berceni, acolo unde vor sta până la ora meciului de azi cu Astra (20.00), care va încheia prima etapă a returului.

În ultimele zile, au existat discuţii cu privire la ce trebuie să facă echipa la sosirea în ţară, şi anume dacă va trebui să intre în carantină. Gigi Becali declara la 7 ianuarie că echipa nu ar fi plecat dacă nu s-ar fi asigurat că va fi totul în regulă la revenire şi că la sosirea în ţară se va da o declaraţie şi se va evita carantina deoarece FCSB s-ar încadra într-o prevedere referitoare la formaţiile care participă la competiţii sportive în afara ţării.

Mai multe