FCSB - Lazio: roş-albaştrilor nu le place mirosul de „câine”!
Plecaţi din „Groapă” în fotbalul mare, Mutu, Marica, Zicu sau Moţi au ieşit învingători în duelurile europene cu „rivalii” de la FCSB. În dubla cu Lazio care începe joi, roş-albaştrii dau peste un alt „câine roşu”, Ştefan Radu.
Încă de la tragerea la sorţi din decembrie, meciurile FCSB-ului cu Lazio din 16-imile Ligii Europa au fost privite în primul rând ca o confruntare de orgoliu între dinamovistul Fane Radu şi vechii săi adversari din campionatul românesc. Înainte de a părăsi Liga I, în 2008, fundaşul „câinilor” se bătea cu Steaua, în timp ce mâine o va face contra FCSB-ului în tricoul lui Lazio. De-a lungul timpului, n-au fost multe ocazii în care roş-albaştrii au întâlnit în competiţiile continentale echipe ale unor foşti dinamovişti. Cam de fiecare dată, FCSB a rămas cu un gust amar, iar cel mai bun exemplu e amintirea neagră a dublei cu Ludogoreţ din urmă cu aproape patru ani, în play-off-ul Ligii Campionilor (sezonul 2014-2015).
Atunci, dinamovistul Cosmin Moţi a fost eroul bulgarilor, intrând în poartă la loviturile de departajare şi apărând magnific două dintre execuţiile steliştilor.
Mergând mai departe, în stagiunea 2011-2012 a grupelor Ligii Europa, FCSB a fost în grupă cu Schalke, echipa germană la care tocmai se transferase Ciprian Marica.
Atacantul crescut în curtea lui Dinamo a evoluat în ambele manşe, 0-0 la Cluj-Napoca şi 2-1 pentru nemţi în returul de la Gelsenkirchen. Tot în grupe, dar în sezonul 2008-2009 al Ligii Campionilor, FCSB a dat peste Adi Mutu, care făcea furori la acea vreme pentru Fiorentina. Şi de această dată, roş-albaştrii n-au izbutit victoria contra unui fost dinamovist.
Cu „Briliantul” pe teren la echipa din Florenţa, FCSB a remizat (0-0) în deplasare, pierzând apoi (0-1) pe teren propriu.
Încheiem enumerarea cu meciul Parma – FCSB din toamna anului 2004, în grupele Ligii Europa. Nu existau meciuri tur-retur la acea ediţie, iar ţintarul a stabilit ca disputa să aibă loc în Italia, pe terenul formaţiei la care ajunsese de numai câteva luni Ianis Zicu, împrumutat de Inter Milano. Ex-dinamovistul a fost titular şi a fost schimbat la pauză într-un meci pe care Parma l-a câştigat greu, în minutul 80.