FCSB s-a impus la Botoșani și a egalat CFR-ul în clasament

16 decembrie 2018 22:17   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FCSB a respectat tradiția și s-a impus cu 3-1 pe terenul lui FC Botoșani, în penultimul meci din runda cu numărul 20 a Ligii 1. Bucureștenii i-au egalat pe cei de la CFR Cluj, în fruntea clasamentului, dar ardelenii joacă mâine, la Ovidiu, cu Viitorul.

Golurile disputei au fost marcate de Golofca (min. 23), respectiv Gnohere (14), Filip (38) şi Rusescu (86).În minutul 88, jucătorul gazdelor Mihai Roman a trimis mingea în poarta FCSB-ului, însă golul nu a fost validat pentru ofsaid.

După meci, Nicolae Dică a declarat la Digi Sport: “A fost o partidă grea. Mă aşteptam la acest lucru. Cei de la FC Botoşani ne-au pus probleme în această seară. În prima repriză ne-am creat foarte multe ocazii. Puteam să marcăm 4-5 goluri. A doua repriză a fost una mai slabă. Nu am avut aceeaşi posesie. Nu ne-am mai creat multe ocazii… Îi felicit pe băieţi pentru că şi pe această temperatură au reuşit să se mobilizeze. Am egalat CFR Cluj în clasament şi punem şi noi presiune”.

Mai multe