FCSB, victorie la limită cu UTA. Arădenii reclamă un penalty „prea ușor acordat”
FCSB a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, acolo unde a învins-o pe UTA, duminică, scor 1-0, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a din Superliga României.


În prima repriză, nici una dintre cele două echipe nu s-a remarcat prin vreo fază periculoasă la poarta adversă, momentul-cheie petrecându-se la scurt timp, după debutul reprizei secunde. Atunci, Alexandru Musi (20 de ani) a fost faultat în careu de Damien Dussaut (30 de ani), sistemul VAR a intervenit şi arbitrul a acordat penalty pentru oaspeţi, transformat inspirat de Florin Tănase (30 de ani), în minutul 63. Grație acestei victorii, fotbaliștii lui Elias Charalambous (44 de ani) ocupă locul secund în campionatul intern, la egalitate de puncte, 41, cu liderul Universitatea Cluj. Comparativ, UTA Arad se află pe a 10-a poziție din cele 16 posibile.
„Pe teren nu a fost nicio diferență”
„Un meci echilibrat, două echipe care au stat bine în teren. Ocazii mari nu au fost... Iar, în a doua repriză, eu zic că am avut noi două ocazii mari, la Zsóri şi Omondi. Chiar dacă, în repriza a doua, a făcut schimbări cine trebuie să le facă la ei şi s-a văzut. În rest, normal că te superi, când pierzi meciul ăsta cu un penalty uşor acordat. Musi şutase deja, cam uşor dat. Dacă ar fi avut ocazii, dacă ar fi făcut presiune... Dar nu a fost cazul! I-am spus arbitrului că nu aveau nevoie să fie ajutaţi. Bine, el nu a dat, VAR-ul a dat penalty. Uşor, foarte uşor acordat. Aşa, pe teren nu a fost nicio diferenţă. Diferenţa au făcut-o, la pauză, jucătorii care au intrat. Echitabil era 0-0. Acum, să zic că a fost şi eroarea lui Damian, dar... OK, şi-au urmărit interesul, dar îmi pare rău, a fost şi o atmosferă frumoasă, nu meritam să pierdem”, a declarat Mircea Rednic (62 de ani).
„Au fost foarte importante cele trei puncte. A fost dificil, dar am avut atitudinea corectă. A trebuit să suferim. Am luat cele trei puncte. Cred că toate schimbările au făcut o treabă bună. Trebuie să rotim jucătorii, să facem schimbări. Dawa e un jucător care dă totul! Se antrenează în fiecare zi la maximum”, a consemnat și antrenorul cipriot de la FCSB, care e gata pentru duelul cu Manchester United în Liga Europa, programat joi, de la ora 22.00, pe Arena Națională, fiind televizat de DigiSport și PrimaSport: „La astfel de meciuri nu mai ai nevoie de motivație. Băieții și fanii așteaptă meciul. Sper să facem un meci bun și să câștigăm”.
Manchester United și FCSB sunt separate de un punct: englezii sunt clasați pe locul 4, cu 15 puncte, în timp gruparea din România se află pe locul opt, cu 14 puncte.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!