Femeile şi copiii au creat circul cu naţionala

28 ianuarie 2016 21:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FRF a ştiut că acţiunea pe care o propune e în afara calendarului UEFA şi a încercat să se pună la adăpost cerând un vot în Comitetul Executiv din octombrie 2015. Cantonamentul a fost atunci validat, dar nu de cei care erau cu adevărat implicaţi.

Comitetul Executiv al FRF consultat cu privire la această iniţiativă a naţionalei are în componenţă 14 membri. Unul este preşedintele FRF, omul cu ideea. Trei reprezintă Liga I, Gino Iorgulescu, şeful LPF, Valeriu Argăseală, preşedintele Stelei, şi Florin Prunea, preşedintele lui CSMS Iaşi, care s-au abţinut. Apoi, mai există şi Kyros Vassaras, preşedintele arbitrilor, care şi-a dat şi el acceptul deşi n-avea nici o treabă cu naţionala României. Restul de nouă membri reprezintă celelalte ramuri fotbalistice şi sunt persoane de care foarte puţină lume a auzit. Tocmai aceştia din urmă au aprobat ca primarii controversatul cantonament al naţionalei lui Iordănescu, din Turcia. Auraş Braşoveanu şi Ştefan Stana, reprezentaţi ai cluburilor de Liga 2. Marius Burcă şi Alexa Krenek, reprezentaţi ai cluburilor de Liga 3. Cătălin Cighir, reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii şi juniori. Cristian Vornicu, reprezentant al cluburilor de fotbal în sală. Alin Cioban, reprezentant al cluburilor de fotbal feminin şi Emilian Hulubei, preşedintele sindicatului fotbaliştilor, sunt vinovaţi că au aruncat Liga I în aer. 

Ivan, victima lui Iordănescu

La câte probleme a creat această reunire a României divizionare, nimeni nu mai contestă că a fost o mare greşeală a FRF. Cluburile care au trimis jucători la lot aveau însă o singură dorinţă: măcar să se întoarcă sănătoşi cu toţii. Din păcate, de ce le-a fost frică n-au scăpat, iar primul căzut la datorie a fost chiar Andrei Ivan, puştiul pe care se bate toată lumea în această perioadă. Deşi n-a schimbat decât hotelul în sudul Turciei, acesta a răcit şi miercuri nu s-a antrenat deloc. Dacă nu se simte bine nici azi, atacantul nu va juca mâine seară în amicalul tricolorilor cu Torpedo Kutaisi.

Mai multe