Fiica lui Bob Marley a salvat echipa feminină de fobal din Jamaica

18 octombrie 2018 15:54   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Susținută financiar de fundația ce poartă numele celebrului muzician Bob Marley, grație fiicei acestuia, echipa feminină de fotbal din Caraibe s-a calificat la Mondiale

În urmă cu opt ani, confruntată cu probleme financiare, Federația Jamaicană de Fotbal a fost nevoită să-și restrângă activitatea. Iar reprezentativa feminină a fost sacrificată. Trei ani mai apoi, aceasta nu mai figura nici în clasamentul FIFA. Cum presa a prezentat situația, Cedella Marley (51 de ani), fiica cea mare a celebrului chitarist Bob Marley, s-a oferit să susțină cauza ”Jamaica Reggae Girlz”. Iar în 2014, ea  a devenit ambasador, dar şi sponsor al acestei reprezentative. Sprijinul oferit a dat roade. Iar Jamaica s-a calificat la Campionatul Mondial ce va avea loc în Franța, anul viitor, după ce a ocupat locul 3 în Campionatul ConCACAF grație victoriei la loviturile de departajare (4-2) în fața selecționatei statului Panama. "Îi mulţumim Cedellei Marley că şi-a pus banii la bătaie pentru noi", a declarat selecţionerul Hue Menzie, după acest meci decisiv. Reușita Reggae Girlz s-a produs la 20 de ani de la prima calificare a Jamaicăi la o ediţie a Cupei Mondiale masculine, cea care a avut loc tot în Franţa.Director executiv al casei de discuri fondată de tatăl său, creatoare de modă, dar și administrator al fundației Bob Marley, Cedella a subliniat că fotbalistele din Jamaica au valoare, însă lor le lipsește susținerea financiară. "Reggae Girlz au evoluat bine împotriva unora dintre cele mai bune adversare, datorită talentului pur şi a pasiunii pentru sport", a spus ea într-un interviu pentru BBC.Născut în Jamaica, în 1945, Bob Marley este socotit cel mai cunoscut și venerat cântăreț de muzică reggae. Dispărut dintre noi la numai 36 de ani, în urma unui cancer, a vândut mai bine de 200 de milioane de discuri în lumea întreagă. 

Mai multe