Finala Ligii a început pe apă
Juventus şi Real Madrid au intrat în linie dreaptă pentru cea mai importantă confruntare europeană a sezonului, finala Ligii Campionilor.
La capătul unui sezon în care ambele au câştigat titlurile de campioană în Italia, respectiv Spania, Juve şi Real îşi dispută acum supremaţia continentală.
Interesant e faptul că cele două tabere au ales să pregătească în moduri total diferite meciul de la Cardiff.
Astfel, în timp ce torinezii au transpirat zilnic la antrenamente sub comanda lui Massimiliano Allegri, madrilenii s-au bucurat la începutul acestei săptămâni de câteva zile libere din partea lui Zinedine Zidane.
În această perioadă, unii „galactici” nu s-au ascuns deloc, afişându-se ca şi cum ar fi fost în plină vacanţă de vară. Aşa s-a întâmplat inclusiv cu starul Cristiano Ronaldo, suprins la plajă şi la shopping în compania iubitei. Alţii, în frunte cu fundaşul Sergio Ramos şi croatul Modric, au făcut valuri, la propriu, în celebra staţiune Ibiza.
Pe iahturi de lux şi însoţiţi de frumoasele lor partenere, fotbaliştii Realului s-au distrat pe cinste, iar meciul cu Juventus de sâmbătă a fost, cel mai probabil, ultima lor grijă.