Fişa medicală a lui Schumacher, scoasă la vânzare

24 iunie 2014 21:49   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Hoţii cer 48.000 de euro publicaţiilor care vor să intre în posesia documentelor secrete.

Datele din dosarul lui Michael Schumacher au fost sustrase din salonul spitalului din Grenoble, acolo unde fostul star de Formula 1 a stat în comă indusă şase luni după accidentul suferit la schi. Familia a anunţat că orice informaţie medicală va apărea în presă reprezintă caz penal.

Săptămâna trecută, “Schumi” a ieşit din comă şi a fost transportat la o clinică din Lausanne, aproape de reşedinţa familiei, iar ultimele veşti anunţau că poate “comunica” cu cei dragi cu ajutorul ochilor. Însă, în perioada în care a fost internat la Grenoble au existat şi impostori care au încercat să profite de pe urma dramei sale.

Aceştia au furat primele două pagini din cele zece ale dosarului şi cer 48.000 de euro ziarelor care vor să publice informaţiile.

“Datele din dosarul medical sunt secrete şi nu pot fi furnizate publicului. De câteva zile, documentele sunt oferite presei contra unei sume de bani, iar cel care le are pretinde că sunt ale lui Michael Schumacher. Nu ştim dacă are datele autentice, dar ştim că au fost furate şi autorităţile au fost sesizate. Achiziţionarea unor astfel de documente şi publicarea lor sunt interzise şi dacă va apărea ceva în presă vom depune plângere penală”, a anunţat Sabine Kehm, purtătoarea de cuvânt a familiei Schumacher.

Soţia se poate îmbolnăvi din cauza stresului

Michael Schumacher s-a accidentat grav la schi, în decembrie anul trecut, suferind un traumatism cranian şi o hemoragie cerebrală. A fost indus în comă şi abia acum, după şase luni, a fost “trezit”, iar în tot acest timp, soţia sa, Corinna, i-a stat în fiecare zi la marginea patului şi i-a vorbit. “Are nevoie de odihnă după această perioadă în care a suportat un stres enorm, altfel riscă să se îmbolnăvească”, au avertizat medicii, care se tem să nu păţească o cădere nervoasă.

Mai multe