Florentin Petre a debutat pe banca tehnică a Daciei Unirea Brăila
După experiența nu tocmai plăcută avută la Foresta, în Liga a doua, echipă care a retrogradat, Florentin Petre și-a luat inima-n dinți și a acceptat să meargă la Brăila, acolo unde situația nu este este deloc roz.
După cinci etape, Dacia are doar două puncte și este pe locul 18 în clasament, antepenultimul, iar în partida de sâmbătă, la debutul lui Petre pe banca tehnică, echipa a fost învinsă, 3-0, de liderul Snagov. Cu toate astea, fostul mijlocaș dinamovist are încrede că, în timp, poate redresa situația. ” Mă doare gâtul la cât am țipat, dar o să-mi revin. Acesta a fost norocul meu, am întâlnit cea mai bună echipă din Liga a doua în acest moment, a fost un meci foarte greu, sper să reușeșsc să-i motivez și să-i încurajez pentru partida din etapa viitoare, de la Balotești. Am luat totul de la zero, s-au strâns jucătorii de trei săptămâni, relațiile de joc suferă, îmi trebuie cel puțin două luni să lucrez cu ei, să pot să-i aduc la nivelul pe care mi-l doresc”.
Din "câine" a devenit "lup"
Antrenorul în vârstă de 42 de ani recunoaște că lucrurile nu sunt deloc simple la Brăila, dar spune că problemele de la club îl motivează și mai mult și speră ca elevii săi să simtă același lucru și să nu se lase doborâți de greutăți. ” Vreau ca fotbaliștii mei să arate dăruire, atitudine, sacrificiu, ceea ce eu am avut toată cariera de jucător. Lupii sunt animale de pradă, ne dorim să strângem puncte, orice punct contează enorm pentru noi. Am fost hăituit de tot ce înseamnă viață, nu mă dau înapoi de la muncă, de la sacrificiu... Mi-aș dori și eu să am un lot de 25 de jucători, să am 1,5 milioane de euro în cont, să am stabilitate, liniște, dar cu siguranță voi avea rezultatele pe care ni le dorim cu toții. Sperăm să ajungem pe un loc cât mai sus în Liga a doua. Cu pregătire bună, vom face treabă, dar avem foarte mult de muncă. Este greu, dar nu imposibil.”