Florentin Petre:”Va fi război total până la vară în Liga a doua”
13 înfrângeri, 6 egaluri, 2 victorii și doar 12 puncte acumulate în prima parte a sezonului. Acesta este bilanțul divizionarei secunde Daciei Unirea Brăila, formație antrenată de fostul dinamovist Florentin Petre (42 de ani).
Tehnicianul pornește la drum în 2019 de pe penultimul loc al clasamentului și forțează salvarea de la retrogradare în anul în care Dacia sărbătorește Centenarul existenței sale. Simbol al celor de la Dinamo, antrenorul afirmă că realizarea obiectivului său la Brăila ar putea fi comparat, ca și perfomanță, cu obținerea titlului de către ”câini” în acest sezon al Ligii I.
”Îmi doresc ca și noi și Dinamo să ne realizăm obiectivele și să avem continuitate în rezultate. Dinamo în primul rând trebuie să ajungă în play-off, ca apoi să se bată la campionat, pentru că dacă nu o fac, va fi foare greu ca din play-out să spere la titlu...iar apoi îți ia cel puțin un an să te reorganizezi și lucrurile nu ar fi foarte ok... La noi în Liga a doua va fi război total până la vară! Voi face selecție la sânge și vom trage tare ca în anul în care echipa împlinește 100 de ani de existență să rămânem în Liga a doua. O să le dau jucătorilor mei tot ce am avut eu bun în toată cariera de fotbalist și le voi oferi posibilitatea să lucreze cu un om pe care lumea l-a respectat și l-a apreciat” – Florentin Petre, antrenor și manager sportiv Dacia Unirea Brăila.
”Nici unul dintre jucători nu aleargă ca mine”
”Piticul” a primit, din această lună, mai multă putere la club, urmând a fi și manager sportiv, responsabil cu trasferurile. Până acum a rămas fără străinii din lot, dar spune că va aduce fotbaliști care să mențină Dacia în Liga a doua.
”Când am ajuns la Brăila și am văzut ce este la echipă nu că m-am speriat, dar am avut un moment de tristețe, nu mă așteptam să fie atât de rău. A fost o perioadă grea din toate punctele de vedere...În vară s-au adus mulți jucători, 70 la sută dintre ei nu aveau ce să caute la acest nivel, iar asta s-a văzut în joc. Am reușit să ducem, totuși, anul 2018 la capăt cum am putut, mai mult ne-am chinut...dar totul se va schimba de acum...au plecat toți străinii, și mulți dintre români, ne organizăm, vom primi sprijin de la Primărie și Consiliul Județean. Eu sunt dispus să risc tot doar ca să realizez un lucru în care nu foarte mulți oameni cred: să ne salvăm de la retrogradare” - Florentin Petre, antrenor și manager sportiv Dacia Unirea Brăila.
Din păcate pentru antrenor, nu găsește deloc jucători precum a fost fotbalistul Florentin Petre.
”Nici unul dintre jucătorii mei nu aleargă cum o făceam eu. Cât am jucat la Dinamo nu mă învingea nimeni la testele fizice. Nici din țară nu erau alții care să atingă rezultatele mele. Dumnezeu m-a înzestrat cu ceva în plus față de ceilalți jucători, dn acest punct de vedere” - Florentin Petre, antrenor și manager sportiv Dacia Unirea Brăila.