Florin Andone are Anglia la picioare! Reacţii măgulitoare
Atacantul român a marcat unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale sezonului în Premier League.
Colegii de echipă, antrenorul, dar şi întreaga presă din Albion l-au ridicat în slăvi pe Florin Andone după reuşita acestuia din meciul Brighton – Crystal Palace (3-1).
Revenit în formă maximă după o jumătate de an de coşmar, în care a fost afectat de o problemă musculară, internaţionalul nostru a demonstrat de ce Brighton a plătit în vară şase milioane de euro grupării spaniole Deportivo La Coruna. Marţi seară, Andone a intrat pe teren în minutul 35, în locul unui coleg accidentat, reuşind într-un timp foarte scurt să devină omul meciului cu Crystal Palace. Cireaşa de pe tort a fost golul de 3-0 marcat în prelungirile primei reprize după un sprint de 60 de metri, într-un moment în care Brighton juca în inferioritate numerică. “Cred că Florin a fost cel mai bun de pe teren, şi-a dat viaţa pentru noi şi a ţinut mingea foarte bine”, a ţinut să declare fundaşul Dunk, căpitanul formaţiei engleze. “Momentul lui a venit. Un jucător disperat să marcheze şi să joace bine. Acesta e Andone”, a plusat antrenorul Chris Hughton. Şi cotidianul local The Argus a a avut cuvinte măgulitoare pentru cel mai bine cotat atacant român. “Brighton l-a remarcat pe Andone după ce l-a terorizat pe Sergio Ramos într-un meci cu Real Madrid. Acum îi sperie de moarte pe cei mai buni fundaşi din Anglia. A dat un gol care va fi sărbătorit mulţi ani la Brighton”, au scris jurnaliştii britanici.