Florin Gardoş a jucat primul meci după 14 luni de pauză

19 aprilie 2016 12:00   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fundaşul român Florin Gardoş (27 de ani) a revenit ieri pe teren într-un meci oficial, îmbrăcând tricoul echipei de tineret Under 21 a lui Southampton în partida cu Norwich, scor 3-2.

Internaţionalul nostru a jucat fără probleme timp de 70 de minute, astfel că antrenorul Ronald Koeman ar putea apela la el la meciurile primei echipe a "sfinţilor" în acest final de sezon din Premier League.

"Este primul pas pentru Florin, care este bine, din punct de vedere fizic. Dar, după o accidentare pe termen lung, are nevoie de timp pentru a-şi recăpăta încrederea", a declarat Koeman despre revenirea lui Gardoş.

Ultimul meci oficial disputat de fostul stelist la Southampton data de la 28 februarie 2015. De la acea dată, Gardoş n-a fost decât rezervă la Southampton, iar în luna iulie a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate la genunchiul drept.

Recuperat din punct de vedere fizic, Florin Gardoş poate reprezenta o soluţie şi pentru defensiva naţionalei României la Euro 2016.

Mai multe