Florin Iacob: "Gigi Becali e prost informat în legătură cu Latovlevici"
Florin Iacob, impresarul fundaşului Iasmin Latovlevici, a declarat, la "Ora de Prosport", că nu este vinovat de întârzierea transferului jucătorului stelist la Saint-Etienne, precizând că mai sunt unele probleme de pus la puncte între cele două cluburi.
"Patronul Stelei nu este foarte bine informat. Niciun transfer al unui alt jucător nu poate să pice din cauza unui impresar, care chipurile ar cere unui club interesat de un jucător să plătească mai puţini bani clubului care îl vinde şi să dea mai mulţi bani agentului. Asta este exclus şi este şi împotriva regulamentelor. Nu eu sunt cel care întârzie transferul lui Latovlevici. Probabil că nu are informaţiile reale, pentru că eu am fost la Paris cu jucătorul şi m-am întâlnit împreună cu reprezentanţii clubului. În mare parte ne-am înţeles, am ajuns şi la un acord şi mai sunt câteva detalii de pus la punct, care nu pot împiedica finalitatea transferului. Din punctul nostru de vedere contractul este perfectat şi mai rămâne ca şi cluburile să se pună la punct. Probabil că mai sunt persoane care se interpun, care intervin, cum se mai practică în ziua de azi în diferite activităţi, însă este exclus să încetinesc eu realizarea transferului jucătorului", a declarat Iacob, într-o intervenţie telefonică.