Florin Tănase, şocat că nu merge la Euro
Antrenorul echipei naţionale a alcătuit o listă de 28 de jucători, din care vor zbura spre Paris doar 23.
Din acest lot nu fac însă parte câteva nume grele care au avut un sezon bun la echipele lor de club, dar nu suficient de bun pentru a-l impresiona pe Iordănescu. După Constantin Budescu, cel care s-a dezlănţuit la adresa selecţionerului la aflarea veştii că a fost sărit din schemă, Florin Tănase, puştiul de succes al Viitorului lui Hagi, l-a criticat şi el dur pe „Tata Puiu”.
„Am avut un an extraordinar şi sunt extrem de dezamăgit pentru neconvocarea la echipa naţională. Ca jucător în campionatul intern cu 15 goluri marcate şi 6 pase decisive cred că aş fi meritat să fiu în lot. Consider că numai domnul selecţioner va putea dezvălui care au fost criteriile de selecţie, dar sigur nu au fost aceleaşi pentru toţi. Se pare că golurile, pasele decisive şi parametrii fizici nu l-au convins, în cazul meu, pe domnul Iordănescu, probabil au fost prea multe”, a spus mijlocaşul în vârstă de 21 de ani.