Florinel Coman, „dublă” de 100 de milioane de euro!

27 octombrie 2019 14:29   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După reușitele din meciul cu Hermannstadt, mijlocașul FCSB-ului e cotat din nou de patronul Becali la sume amețitoare.

„Mbappe de România” a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din ultimul timp, punându-și semnătura pe fiecare dintre cele patru goluri cu care FCSB s-a impus sâmbătă la Târgu Mureș, 4-0 cu Hermannstadt. Florinel Coman a dat două goluri și a contribuit cu alte două pase decisive la o victorie reconfortantă a trupei lui Bogdan Vintilă, care a urcat astfel pe loc de play-off. Cel mai fericit a fost patronul FCSB, Gigi Becali gândindu-se din nou la muntele de bani pe care l-ar putea câștiga de pe urma lui Coman. „Dacă joacă așa și la echipa națională și noi luăm campionatul și mergem în Liga Campionilor, iau pe el peste doi ani 60-70 de milioane. Poate 100”, a declarat finanțatorul roș-albaștrilor. Becali a precizat chiar că recent a fost pe punctul de a-l ceda pe Coman, dar s-a răzgândit. „Am cerut 10, ei au dat 8. După două săptămâni au venit și au spus că dau 10, dar eu am cerut 20. Eu la Coman negociez din 10 în 10”, a spus Gigi Becali.

Patronul FCSB a dezvăluit că îi retrage lunar lui Florinel Coman o sumă din salariu pentru a acoperi un împrumut de 250.000 de euro oferit fotbalistului de 21 de ani. „I-am dat 15.000 de euro pe lună, dar îi scad 5.000 din salariu, trebuie să dea banii înapoi. Nu i-am dat eu banii, i-a dat FCSB, societatea”, a explicat Becali.

Mai multe