Florinel Coman, salt de 2 milioane de euro

26 decembrie 2019 14:04   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mijlocașul FCSB-ului a ajuns cel mai scump fotbalist din Liga I, egalându-l pe coechipierul Dennis Man.

Florinel Coman a avut un final de 2019 cum nu se poate mai bun, iar acest lucru se vede și în evaluările făcute de site-ul specializat transfermarkt.de., care i-a crescut cota cu două milioane de euro, de la 3,5 la 5,5.

Golgheterul la zi al Ligii I (cu 10 reușite) a primit un cadou nesperat de la Moș Crăciun. Astfel, la finalul săptămânii trecute, nemții de la transfermarkt.de au actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor din campionatul nostru, iar marele câștigător e de departe Florinel Coman. Peste noapte, acesta a crescut de la 3,5 milioane de euro la 5,5 milioane de euro, urcând pe primul loc în Liga I la acest capitol, la egalitate cu colegul de vestiar Dennis Man. La 21 de ani, Coman a început să se maturizeze în joc și să evite evoluțiile oscilante, așa cum se întâmpla în trecut. Cel mai bun exemplu e seria de trei meciuri la rând din luna decembrie (cu Gaz Metan, Viitorul și Craiova) în care Florinel Coman și-a trecut numele pe lista marcatorilor, de fiecare dată în victorii cu 2-0 ale roș-albaștrilor.

Forma excelentă a lui Coman îl bucură cel mai mult pe patronal FCSB-ului, Gigi Becali, care își face de zor calcule privind un eventual profit uriaș de pe urma mijlocașului. „Fiecare lucru e de vânzare. La Coman nu mai pot să vorbesc de 20 de milioane, vorbesc de 30 de milioane”, a spus finanțatorul, care va încerca să bată recordul sumei încasate pe Nicușor Stanciu, vândut cu aproape 10 milioane de euro. „Să nu-l comparați pe Stanciu cu Florinel Coman. Dacă-l mai țin pe Coman patru ani și joacă la națională, iau 200 de milioane pe el. Eu când vă spuneam că iau 10 milioane pe Stanciu, voi spuneați că bat câmpii”, a precizat Gigi Becali.

Top 10 cei mai scumpi jucători din Liga I

Jucător                          Echipă         Cotă

1. Florinel Coman             FCSB          5,5

    Dennis Man                   FCSB         5,5

3. Alex Cicâldău              Craiova       4,5

4. Constantin Budescu      Astra           4

5. Billel Omrani             CFR Cluj       3,6

6. Cristi Manea                FCSB          3,2

7. Florin Tănase              FCSB           2,8

8. Nicușor Bancu           Craiova         2,5

9. Bogdan Planic            FCSB            2,3

10. Damjan Djokovic     CFR Cluj       2,2

*Sume exprimate în milioane de euro.

Mai multe