Fostele glorii steliste se alătură echipei Armatei!

13 decembrie 2016 12:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Clubul Sportiv al Armatei (CSA) a anunţat înfiinţarea echipei Steaua Bucureşti care se va înscrie în liga a IV-a din următoarea stagiune. Proiectul va fi coordonat de Marius Lăcătuş, iar Tudorel Stoica i se va alătura.

"Eu sper că aceasta va fi Steaua, nu ştiu exact ce s-a întâmplat, dar după veştile pe care le-am primit cred că s-a facut dreptate. Poate nu ştiţi, dar Steaua care s-a înfiinţat acum se înfiinţează cu palmaresul şi sigla care au fost. E continuatoarea echipei la care am jucat şi eu, şi Marius (n.r. – Lăcătuş). Aceasta e Steaua. Ce spune Gigi Becali e eronat. El nu poate să spună că are palmaresul, emblema. Dacă le avea el, nu s-ar fi înfiinţat o nouă echipă. Gigi n-are nimic, doar a profitat de ceea ce s-a întâmplat şi nici măcar n-a mulţumit, s-a certat cu toată lumea pe acolo. O să mă implic cum pot mai bine şi încerc să-mi conving colegii să facem o treabă bună. Dacă mă pot implica, o voi face cu cea mai mare plăcere“, a spus Stoica la Dolce Sport.

"E bine că va fi din nou echipa din Ghencea, suporterii vor fi mulţumiţi. Asta e realitate şi nu vă mint. Palmaresul şi emblema sunt la CSA Steaua. Voi face tot posibilul să-i conving pe Gabi Balint, Belodedici şi pe toţi cei care vor putea face ceva pentru Steaua. Se vor găsi soluţii pentru ca acest club să funcţioneze, putem face ca la Barcelona. Poate să-şi facă şi Steaua mai mulţi finanţatori. Dacă din conducere vor face parte oameni care au făcut istorie pentru Steaua, nu vor fi probleme cu găsirea unor investitori“, a adăugat acesta.

O altă fostă glorie a Stelei, Adrian Bumbescu, e alături de Lăcătuş în acest proiect.

Mai multe