Fostul stelist Nikolic şi-a găsit paradisul în Croaţia

21 decembrie 2015 20:09   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În condiţiile crizei de eficacitate prin care a trecut Steaua în acest sezon, mulţi suporteri ai roş-albaştrilor l-au regretat enorm pe muntenegreanul Stefan Nikolic, atacantul care a îmbrăcat tricoul campioanei României în perioada 2011-2013.

Transferat de la Poli Timişoara, Nikolic a devenit rapid unul dintre cei mai admiraţi jucători ai Stelei, în primul rând datorită devotamentului pe care îl afişa în joc. De altfel, Stefan Nikolic a făcut parte din „echipa de aur” cu care Laurenţiu Reghecampf a câştigat două titluri consecutive cu Steaua, în sezoanele 2012-2013 şi 2013-2014.

Nikolic a marcat 13 goluri pentru Steaua în toate competiţiile, reziliindu-şi contractul cu roş-albaştrii la finalul anului 2013. A urmat o perioadă dificilă pentru muntenegrean, care nu şi-a găsit liniştea nici în Coreea de Sud, la Incheon United, nici în Bulgaria, la ŢSKA Sofia.

Lucrurile statu cu totul altfel în prezent, Nikolic adaptându-se perfect la echipa pentru care a semnat în vara lui 2015. Este vorba despre Istra 1961, o grupare din renumita staţiune croată Pula.

Experienţa pe malul Mării Adriatice i s-a potrivit ca o mănuşă lui Nikolic, cunoscut ca un jucător capricios şi extrem de petrecăreţ. Astfel, în Croaţia, fostul stelist nu pierde nici o ocazie de a se distra şi de a profita de micile plăceri ale vieţii. La Pula, Nikolic se bucură în primul rând de faptul că nu e urmărit de presă, aşa cum se întâmpla în România.

Stefan nu se limitează doar la ieşirile şi petrecerile din oraşul unde joacă, Pula, şi face dese deplasări la Zagreb, capitala Croaţiei aflându-se la o distanţă de 250 de kilometri. Din păcate, singurul lucru negativ e legat de faptul că echipa sa, Istra, nu o duce foarte bine în actualul sezon, fiind implicată în lupta pentru evitarea retrogradării.

Mai multe