Fotbal cu pumni şi sânge

1 iulie 2017 19:05   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În fiecare vară, mii de suporteri din întreaga lume vin în Piaţa Sfintei Cruci, acolo unde echipe de câte 27 de inşi încearcă să înscrie în poarta adversă. Dar, şocant e că au voie să-şi bată rivalii, fiind permise inclusiv procedee de arte marţiale.

„Fotbalul istoric” a apărut de pe vremea Imperiului Roman şi continuă până în ziua de azi, întrecerea având şi unele întreruperi de-a lungul timpului. Ediţia din 2017 s-a terminat de curând şi a fost la fel de spectaculoasă. Mii de persoane doresc să urmărească partidele sportului despre care se spune că e cel mai violent din lume, iar preţul unui bilet depăşeşte şi 50 de euro.

Turneul ce se dispută la Florenţa începe cu patru echipe, ce reprezintă zonele oraşului. Fiecare are 27 de jucători, aspectul lor general fiind de veritabili gladiatori. Duelul durează 50 de minute şi scopul e de a înscrie cât mai multe goluri, poarta fiind latura din spate a terenului advers. Se poate marca cu mâna sau cu piciorul, iar arbitrul e cel care dă startul sau cel care lămureşte situaţia, mai ales când se porneşte o bătaie generală.

Jucătorii au voie să-şi placheze adversarii ca la rubgy, să dea cu pumnii, picioarele, coatele şi chiar cu capul în figura rivalului. Formaţiile au culori distincte, alb, roşu, verde şi albastru, anul acesta primii câştigând finala în faţa „roşilor”. Interesant e că după fiecare joc timp de o oră are loc o paradă, unde peste 500 de inşi defilează costumaţi ca-n perioada renascentistă, se ascultă muzică şi se flutură zeci de steaguri, totul transformându-se într-o mare sărbătoare.

Mai multe