Fotbal feminin / România e aproape de calificarea la EURO 2017

16 septembrie 2016 10:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Naţionala feminină de fotbal a României a învins Ucraina cu scorul de 2-1 (2-1), joi seara, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, şi a făcut un pas mare spre calificarea la EURO 2017.

Tricolorele și-au asigurat locul al doilea în Grupa a treia preliminară și pot obține în premieră calificarea la un turneu final, anunţă Agerpres.

România a început în forță și a deschis scorul prin Havriștiuc (4), cu o lovitură de cap, la un corner executat de Olivia Oprea. Peste patru minute Ucraina egala prin Ovdiiciuk, dar în min. 11 echipa antrenată de Mirel Albon a trecut din nou în avantaj, grație golului înscris de Cosmina Dușa (11).

România și-a creat și alte ocazii clare de gol, a avut și o bară, prin Andreea Voicu (72), dar nu a reușit să se desprindă pe tabela de marcaj. Ucraina putea egala din nou, în minutul 85, când Părăluță a apărat șutul expediat de Kozîrenko din colțul careului mic.

Echipele care se clasează pe primul loc și cele mai bune șase dintre formațiile care termină pe locul 2 în cele opt grupe din preliminarii se califică la turneul final. Celelalte două reprezentative de pe poziția secunda vor juca un play-off. Clasamentul echipelor de pe locul 2 este întocmit pe baza rezultatelor pe care acestea le obțin în meciurile cu formațiile de pe pozițiile 1, 3 și 4.

În clasament, Franța ocupă primul loc, cu 21 puncte (7 jocuri), urmată de România, 13 puncte (7 j), Ucraina, 13 p (8 j), Grecia, 6 p (7 j), Albania, 0 p (7 j). România va juca ultimul meci din preliminarii marți, cu Grecia, tot la Cluj-Napoca.

România — Ucraina 2-1 (2-1)

Au marcat: Lidia Havriștiuc (4), Cosmina Dușa (11), respectiv Olga Ovdiiciuk (8).

Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu''

Preliminariile EURO 2017 la fotbal feminin — Grupa a 3-a

Au evoluat echipele:

România: 1. Andreea Părăluță — 2. Andreea Corduneanu (5. Adina Giurgiu, 50), 3. Lidia Havriștiuc, 6. Maria Ficzay, 15. Olivia Oprea (17. Mara Bâtea, 63) — 7. Raluca Sârghe, 4. Ioana Bortan, 11. Florentina Olar (căpitan), 10. Andreea Voicu — 18. Cosmina Dușa, 9. Laura Rus (14. Alexandra Lunca, 46). Selecționer: Mirel Albon.

Rezerve neutilizate: 12. Roxana Oprea — 16. Anamaria Gorea, 20. Brigitta Goder, 13. Beatrice Tărășilă.

Ucraina: 1. Irina Zvarici — 4. Anastasia Filenko, 22. Daria Kraveț, 18. Irina Vasiliuk, 2. Olga Basanska — 9. Vira Diatel, 15. Iia Andrușceak (7. Iana Kalinina, 66), 17. Darina Apanascenko (căpitan) — 8. Olga Boicenko (21. Tamila Himici, 46), 20. Tatiana Kozîrenko, 16. Olga Ovdiiciuk (3. Veronika Andruov, 86). Selecționer: Vladimir Reva.

Rezerve neutilizate: 23. Katerina Samson — 4. Mariana Ivanișin, 19. Hristina Ieromenko, 10. Irina Kocinieva.

Arbitru: Bibiana Steinhaus; arbitri asistenți: Katrin Rafalski, Karoline Wacker (toate din Germania); arbitru de rezervă: Patricia Șamșudean (România)

Cartonașe galbene: O. Oprea (39), Corduneanu (43), Kalinina (80), Olar (85), Voicu (90+2).

Mai multe