Fotbal înecat în ploaie! Portarul român Radu, prins în potopul de la Genova

11 noiembrie 2018 15:48   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Precipitațiile abundente au dat peste cap meciurile Genoa – Napoli din Serie A și Boca – River, finala Copei Libertadores.

Ploaia a pus la mare încercare fotbalul la finalul săptămânii trecute. Dacă întâlnirea din campionatul italian a avut nevoie de o pauză forțată de 10 minute, marele derby din America de Sud a fost amânat pentru 24 de ore.

Fotbal pe ploaie s-a mai văzut, dar nici chiar așa. La Genova, respectiv la Buenos Aires, cantitățile mari de apă căzute pe teren au fost incompatibile cu desfășurarea în condiții regulamentare a meciurilor. În Italia, portarul român Ionuț Radu a simțit pe propria piele efectele potopului care s-a abătut pe arena „Luigi Ferraris” în minutul 59 al partidei cu Napoli. La scorul de 1-0 pentru Genoa, cele două echipe au fost trimise la vestiare până când ploaia s-a mai domolit. Meciul s-a reluat după 10 minute, cu ghinion pentru Radu și colegii săi, care au primit două goluri, fiind învinși cu 2-1.

La mii de kilometri distanță, în Argentina, o altă rupere de nori a oprit din start marele meci dintre rivalele Boca Juniors și River Plate, manșa tur din finala Copei Libertadores, echivalentul Ligii Campionilor în America de Sud. Cum gazonul celebrei arene „La Bombonera” era îmbibat de apă, organizatorii au decis să nu dea drumul la ostilități și să-i trimită pe fani acasă. Meciul a fost amânat cu 24 de ore, derby-ul Boca – River disputându-se aseară, după închiderea ediției.

Mai multe