Fotbaliada: Jos, Copos!

6 noiembrie 2012 18:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Rapid nu mai are echipă. Nu mai are  jucători. Taţi sunt  blegiţi, umiliţi, descompuşi. Neplătiţi. Într-o deplorabilă. Depresie.

Ce să le mai ceri? Şi, cine să o facă?Şumudică!? Cine-l plăteşte? Nuuş' care  italian ce pândeşte dezastrul prin tribune ca să apară el mesianic? Etè kuku!? M-am lămurit şi cu aştia... Rapid se apropie de o comă profundă. Copos, cel mai hulit om de pe planeta Giuleşti, aflu perplex, a împrumutat clubul cu 15 milioane de euro. Are de luat... Şi ce o mai fi dedesubt. Plus morţii din cotloane, cămări, debarale.

Are dreptate şi Ion Nicolae: cum să cumperi ceva suspect, pe care ți se cere un euro? E ceva putred în Ana-Pan...Trebuie să fii nebun să arunci banii într-un hău. Apropo, Astra merge, iată, şi fără Mulţescu. Aşa e viaţa! A bătut Rapidul în Giulești, cu 2-0. Echipă cândva de temut cu Dinu Vamă. Şi a consemnat declanşarea dezastrului, pare-se ireversibil. La  banii  pe care îi are de încasat (mă şi miram...) Copos, moare cu echipa de gât. Cine mama dracu s-o cumpere ? Poate un grup restrâns. Nicidecum un om singur.Ce m-aş bucura să o ia patronul învingătorilor de luni seară...

Doamne, cât venin a provocat şi Copos cel lunecos. De la "Berlusconi din Giuleşti" s-ajungi la cel de azi, puşcăriabilul Silvio. Numai că galerele italianului, pentru George au aspectul unui protest de mase giuleştene: râul, ramul...Grantul. Tot meciul a fost porcăit. Nu mai conta cine joacă. Jos Copos! Cum joacă. Jos Copos! Cu cine  joacă. Jos Zotta!

E o vocaţie sinucigaşă: să tragi preşul de sub  picioarele echipei, taman atunci când are ea  nevoie de încurajări. Nu ţin cu Copos, a făcut multe și impardonabile greşeli. Dar, nu accept nici dictatura galeriei. Aceeaşi care la Chiajna, acum un an -  meci  în deplasare! -  înjura propriul portar. O galerie, repet, sinucigaşă. Dacă nu, chiar duşmană Rapidului. Căci, nu e posibil ca tu să iei gol în min 30, să mai ai o oră de jucat şi galeria TA să-ţi taie beregata. Fluieră mă! Dojeneşte (vai,ce  eufemism găsii...), mă! Înjură, mă! Suduie, mă! Dar, fă-o când meciul e gata! Până atunci eşti cu echipa, nene! Aşa, nu eşti suporter, ci sabotor. Mă pregătesc sufleteşte de Liga II. Am mai fost acolo...et in Arcadia ego... La ora prânzului. Cu soarili-n cap. Sau pe Sport.ro... şi la mulţi ani !

Mai multe