Fotbaliştii de la Barcelona joacă pentru antrenorul bolnav de cancer

22 decembrie 2012 13:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Deplasarea catalanior la Valladolid a căpătat o încărcătură aparte pentru Messi şi compania. Antrenorul Tito Vilanova a fost operat, în urmă cu câteva zile, de cancer la glanda parotidă. 

"O victorie ar fi cel mai frumos cadou pentru Vilanova", a titrat ziarul spaniol "Marca". Catalanii vor evolua, astfel, şi cu gândul la tehnicianul lor, aflat în perioada de convalescenţă şi care nu va putea sta pe bancă la acest meci.

Până acum, după plecarea lui Guardiola de la Barcelona, fostul secund al lui Pep a făcut o treabă bună pe Camp Nou. În numai 16 etape a reuşit să distanţeze echipa la 13 puncte de Real Madrid.

Este de aşteptat ca Tito să conducă Barcelona de pe bancă încă din primele etape din 2013, semn că Vilanova va trece cu bine peste această boală. Clubul catalan s-a mai confruntat  cu cazuri grave de afecţiuni ale unor figuri importante ale echipei.

De exemplu, atacul de cord suferit şi depăşit de Johan Cruyff, precum şi cancerul la ficat al lui Abidal, care acum se simte mai bine. 

Vezi gestul emoționant al rivalilor de la Real Madrid!

Mai multe