Fotbaliştii lui «U» Cluj: «Suntem săraci, dar nu putem lua banii suporterilor»
Universitatea Cluj traversează momente de cumpănă, balanţa contabilă a clubului atârnând greu în direcţia „datoriilor”. Jucătorii sunt neplătiţi de mai bine de patru luni, iar suporterii au hotărât să facă ceva în acest sens. Mână de la mână, fanii au strâns peste 65 de milioane de lei vechi, în jur de 1.500 de euro, pe care i-au adus în vestiar la finalul partidei cu CFR Cluj.
„I-am adunat pentru jucători, să-i împartă între ei, chiar dacă nu sunt mulţi sau să mănânce o dată, să-şi cumpere niste baxuri de apă. Ei decid ce fac cu aceşti bani", a spus unul dintre liderii suporterilor.
Mijlocaşul Bogdan Pătraşcu a discutat cu câţiva dintre colegii săi şi astăzi, la antrenament, jucătorii sunt decişi să returneze cei 6600 de lei. „Nu e normal să primim aceşti bani, nu e datoria lor să ne plătească, ci a altor oameni. Noi le mulţumim, dar le vom da banii înapoi şi ei vor decide ce vor face cu ei. Noi am vrea să-i doneze la o casă de copii sau la o casă de bătrâni", a spus fotbalistul de 33 de ani.
Bogdan Pătraşcu a jucat opt sezoane în Italia, reuşind să agonisească ceva. În schimb, alţi colegii de-ai săi se împrumută de la rude şi prieteni pentru a-şi plăti chiria. „Din Cluj sunt doar doi jucători de la echipa asta, restul stăm în chirie. Tocmai am luat 300 de euro de la părinţii mei. Clubul s-a obligat să ne achite chiria, însă nu a mai făcut-o din luna iulie. Riscăm să fim daţi afară din casă.
Proprietarii sunt oameni de bună credinţă, ne-au înţeles până acum, dar nu cred că o vor mai face", ne-a povestit un jucător al formaţiei alb-negre. Unii dintre fotbalişti au recurs deja la depunerea memoriilor în vederea recuperării datoriilor, alţii încă mai aşteaptă o minune.
Suporterii prezenţi la meciul cu CFR au strâns bani pentru a le da jucătorilor
„Cum puteam noi să jucăm cu CFR când suntem cu stomacul lipit de foame, iar adversarii noştri au venit de la 5 stele?", s-a întrebat unul dintre fotbaliştii Universităţii. Cert e că în această situaţie nu sunt doar fotbaliştii, ci şi alţi angajaţi ai clubului.
„Doi oameni, soţ şi soţie, lucrează la club. Au fiecare câte opt milioane. Au şi doi copii acasă, vă daţi seama în ce situaţie sunt ei. Îi mai ajutăm noi când putem, cum putem", a explicat un jucător de la „U". Fotbaliştii s-au gândit chiar să mai refuze să se antreneze.
Derby-ul U Cluj - CFR Cluj (1-2) a început cu cinci minute întârziere, jucătoruii Universităţii refuzând să iasă pe teren. „Am vrut să tragem un semnal de alarmă. Ştiţi cum e, speranţa moare ultima, dar şi asta moare până la urmă. În momentul de faţă, cred că doar un miracol ne mai poate salva. Sperăm ca autorităţile locale sau vreun investitor, oricine ar fi el, să vină şi să salveze această echipă", a mai spus Bogdan Pătraşcu.
Un alt club de tradiţie al fotbalului românesc, Poli Timişoara, joacă în Liga a V-a. Este de fapt echipa susţinută de suporterii bănăţeni, care nu o recunosc pe cea din Liga a II-a. La ultimul meci din tur, fanii au strâns bani pentru ca jocul cu Nădlag să se joace în nocturnă. Circa 1500 de fani au aprins torţe în jurul terenului, într-o atmosferă incendiară. La final, unul dintre suporteri mergea printre suporteri cu o pungă, în care fanii lăsau „cât îi lăsa inima".