FOTO Alertă la Mondial! Argentinienilor le-au plecat muzele acasă
Fotbaliştii argentinieni au rămas fără sprijinul soţiilor şi iubitelor, acestea întorcându-se acasă.
Argentina are şase puncte după primele două meciuri din grupă, însă le-au câştigat cu ceva emoţii.
Dacă fotbaliştii n-au fost coplesiţi de sentimente, în tribună, famiile lor au făcut cu greu faţă tensiunii. Problema intervine acum, căci cele care le-au purtat noroc sud-americanilor au plecat din Brazilia spre casă, lăsându-i pe jucători “de izbelişte”.
Nigeria are mari şanse să scoată un rezultat bun diseară, contra Argentinei lui Messi. Şi nu vorbim neapărat prin prisma prestaţiilor din jocurile anterioare. Fotbaliştii lui Sabella au o problemă urişă! Au rămas fără susţinătorii lor cei mai fideli.
Soţiile şi iubitele jucătorilor naţionalei Argentinei au plecat acasă după victoria din meciul cu Iran, 1-0, şi şi-au anunţat „jumătăţile” că vor reveni în Brazilia la meciul din optimi. Eliana Guercio nu va mai sta în tribune aşteptând „bezele” de la Sergio Romero, Evangelina Anderson îl va vedea la televizor pe Demichelis, iar Gisela Dulko îi va ţine pumnii strânşi de acasă lui Fernando Gago.