FOTO Dinamo şi-a deschis muzeul
Dinamoviştii au inaugurat muzeul sportiv, în sediul din "Ştefan cel Mare", în prezenţa mai multor foste glorii ale clubului. Totodată, multiplul campion olimpic şi mondial la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, a fost numit preşedinte de onoare, iar gimnastele Larisa Iordache şi Diana Bulimar au fost premiate cu câte 50.000 de lei pentru performanţele obţinute la Campionatele Europene de la Sofia.
"Îmi doresc ca toţi oamenii care intră în acest muzeu să-şi aducă aminte de sportivii dinamovişti. Niciodată nu eşti mulţumit cu ceea ce ai realizat, tot timpul vrei mai mult. Sunt extrem de bucuroasă că am reuşit să realizez acest colţ al sportului dinamovist, având în vedere că avem această tradiţie, istorie. Mă bucur că foştii sportivi se vor regăsi aici. Îmi doresc de asemenea ca şi tânăra generaţie de sportivi să-şi găsească un loc în acest muzeu", a declarat preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă.
Fostul tenisman Ion Ţiriac a declarat că grupării dinamoviste i-ar trebui aproximativ jumătate de miliard de euro pentru a continua tradiţia sportivă: "Ar fi inuman să distrugi cele mai mari vaci de muls care există în România, Dinamo şi Steaua. Aceste două cluburi au dat 90 al sută dintre sportivii cu aur. Sunt cluburi unde tradiţia trebuie continuată. Clubului Dinamo mă gândesc că îi lipseşte jumătate de miliard, 2-300 de hectare la marginea Bucureştiului".
Preşedintele de onoare CS Dinamo, Ivan Patzaichin, va contribui cu obiecte la îmbunătăţirea patrimoniului muzeului. "Un muzeu arată istoria unui club, iar Dinamo are cu ce să se mândrească. Sunt multe medalii, trofee şi aşa mai departe, iar ele se pot multiplica pentru că aici este doar o parte din valoarea clubului Dinamo. O să contribui şi eu cu unele obiecte, încă nu m-am gândit cu ce, dar sigur voi aduce ceva la muzeu. Dinamo e cu un an mai mare ca mine, dar toară cariera mea şi tot ce am realizat se datorează acsetui club. Portretul meu este pus lângă cel al doamnei Lipă, cred că suntem cei mai productivi sportivi ai CS Dinamo, iar pe mine mă onorează", a spus Patzaichin.
Directorul general al FC Dinamo, fostul fotbalist Ionel Dănciulescu, apreciază că gruparea "alb-roşie" se află în fruntea cluburilor româneşti în ceea ce priveşte performanţele. "Dinamo este clubul numărul 1 în România în materie de sport şi acest lucru obligă pe viitor să ne menţinem pe aceeaşi poziţie. Nu m-am despărţit greu de ghete, decât să stea la mine acasă pe o măsuţă cred că e mai important să fie aici şi să fie admirate de cei care vizitează muzeul", a afirmat el.
Pentru antrenorul secund al FC Dinamo, Dorin Mateuţ, câştigător al Ghetei de Aur, ziua inaugurării muzeului este una specială: "Este o zi specială, sunt foarte mândru că sunt dinamovist şi particip la deschiderea acestui muzeu unde este expusă practic munca sportivilor dinamovişti. Am contribuit şi eu cu cupe, campionate şi nu în ultimul rând cu gheata de aur a Europei".
Inaugurarea Muzeului Sportului Dinamovist a avut loc contextul împlinirii a 66 de ani de existenţă a Clubului Sportiv Dinamo. CS Dinamo are în palmares 125 de medalii la Jocurile Olimpice, 943 de medalii la Campionatele Mondiale, 1.095 de medalii la Campionatele Europene, 5 recorduri olimpice, 4 recorduri mondiale şi peste 11.000 de titluri de campion naţional.