FOTO Lucescu a trecut pe lângă o tragedie la Doneţk. Stadionul Donbass, bombardat de rebeli
Războiul din Crimeea nu putea ocoli fotbalul, iar clubul lui Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, pare cel mai afectat. "Minerii" au fost forţaţi să se mute temporrar la Lvov, la multe sute de kilometri depărtare, pentru ca jucătorii să nu încapă la mijloc într-un conflict armat ce pare fără sfârşit.
Şi bine au făcut pentru că altfel se putea întâmpla o tragedie. Ieri, două explozii puternice şi un raid de de împuşcături au distrus partea de nord-vest a Stadionului Donbas, pe care Ilsinho şi compania jucau până nu demult meciuri de Liga Campionilor cu adversari ca Barcelona sau Borusia Dortmund. Din fericire, niciun angajat al Şahtiorului n-a fost ucis sau rănit în urma bombardamentului.
Donbas Arena este o bijuterie în Europa, în materie de stadioane. A fost dat în folosinţă în 2009 după ce costurile totale ale construcţiei au depăşit 3 miliarde de euro. Donbas a fost una dintre arenele principale şi la Campionatul European de Fotbal din 2012, găzduind nu mai puţin de cinci meciuri. După cum arată acum partea avariată a stadionului, "Minerii" vor trebui să facă investiţii majore pentru a-l repara. Asta în cazul în care arena nu va fi din nou ţinta unor atacuri militare, care să-l doboare cu totul la pământ.