FOTO: Mircea Lucescu a dat zăpada înaintea victoriei cu Dinamo Kiev

13 februarie 2021 21:07   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu este, la 75 de ani, un exemplu pentru toți antrenorii din lume. Sâmbătă după-amiază, cu câteva minute înaintea startului meciului dintre echipa sa, Dinamo Kiev, și Olimpik Donețk, tehnicianul român a pus mâna pe lopată și a dat zăpada de pe teren, cot la cot cu angajații clubului.

Imaginile cu ”Il Luce” la lopată au devenit virale pe Internet, românul fiind unul dintre singurii antrenori din fotbalul mondial de top care nu stă cu mâinile în sân când ceilalți angajați ai clubului se chinuiesc să curețe terenul.

După acest exemplu personal, jucătorii săi nu puteau decât să ”mănânce pământul”, așa că Dinamo Kiev s-a impus cu scorul de 3-1 în meciul care a contat pentru etapa a XIV-a a campionatului Ucrainei. Olimpik Doneţk a deschis scorul în minutul 20, prin Alvarenga, dar Dinamo a revenit și a marcat de trei ori, prin Besiedin (min. 30 și 90) şi prin Buialski (min. 77).

Dinamo Kiev este lider în clasament, cu 30 de puncte (13 jocuri), iar Olimpik Doneţk este pe şapte, cu 17 puncte (12 jocuri).

Mai multe