FOTO Mutu se distrează în Corsica alături de soţie şi fetiţe

26 iunie 2013 10:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După ploaie, vine şi soarele. Aşa ar putea spune şi Mutu, care a trăit câteva zile de coşmar, aflând că fiul său e bolnav. Intervenţia chirurgiucală a fost un succes, iar Mutu, fericit, şi-a dus cele două fete din căsnicia cu Consuelo într-o scurtă croazieră.

Emoţii mari pentru Adrian Mutu şi fosta lui soţie, Alexandra. Fiul lor, Mario, a fost supus unei intervenţii chirurgicale extrem de complicate, în timpul căreia inima a fost oprită şi i s-a aplicat un petic natural între atrii. Veştile bune au venit însă repede, operaţia a decurs foarte bine, iar băiatul de 11 ani a şi fost externat sâmbătă. Fotbalistul de la Ajaccio s-a gândit să-şi ofere o mini-vacanţă.

Şi-a luat soţia, pe Consuelo, dar şi cele două fiice, Adriana (6 ani) şi Maya (4 ani) şi le-a dus într-o scurtă croazieră pe Mediterana. Fetele s-au distrat de minune, s-au relaxat şi au făcut plajă. Consuelo s-a aventurat chiar să facă scufundări.

Din păcate pentru Mutu, vacanţa se apropie de sfârşit, iar el va fi nevoit să revină la antrenamente la începutul săptămânii viitoare. Ajaccio are programată reunirea lotului luni, urmând ca în perioada 15-23 iulie să se pregăteasă la Aix-Les-Bains.

Mai multe