FOTO Săpunaru s-a însurat ieri şi a sărbătorit alături de rapidiştii care abia promovaseră în Liga I
Jucătorul lui Elche şi iubita lui au o fetiţă în vârstă de 9 ani, Alessia, dar au tot amânat căsătoria religioasă. Cristi şi Ana Maria s-au hotărât însă să facă în sfârşit acest pas.
Fericitul eveniment din viaţa fostului fotbalist al Rapidului a avut loc sâmbătă seara, la un balroom de lux din zona Grozăveşti a Capitalei. Au participat câteva sute de persoane, majoritatea din marea fmailie a giuleştenilor. Fiind vacanţă în toate campionatele, au putut să răspundă prezent toţi foştii săi colegi, în frunte cu „elveţianul" Ovidiu Herea, dar şi foarte mulţi suporteri din rândul cărora a ieşit cândva pentru a deveni fotbalist. Excepţia a fost Costin Lazăr, care n-a putut ajunge pentru că a fost la lotul naţional şi chiar la acea oră avea meci cu Albania. În jurul orei 21:00, la petrecere şi-au făcut apariţia şi actualii jucători ai Rapidului, care cu doar câteva ore înainte îşi asiguraseră matematic promovarea în Liga I. Pentru ei, evenimentul a picat la fix, pentru că oricum clubul n-avea bani să le organizeze o petrecere privată prin care să sărbătorească această performanţă.
Săpunaru a fost un adevărat gentleman şi i-a ţinut soţiei umbrela în timp ce urca scările către restaurant
Ginerele Săpunaru, alături de fostul său coechipier, Ovidiu Herea, şi de câţiva suporteri apropiaţi, în timpul petrecerii. Foto Facebook