Francezii au suporter de lux

29 iunie 2014 19:34   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Starul filmelor de acţiune promovează “Transformers”, el având rolul principal în cea mai nouă serie a francizei de succes, şi-n aceste zile s-a aflat la Paris.

El nu ratează nici o ocazie de a urmări evoluţia elevilor lui Didier Deschamps, mai ales la un Campionat Mondial, şi a arătat tuturor că e cel mai mare fan al trupei din Hexagon.

Wahlberg a postat două fotografii în care apare îmbrăcat în tricoul echipei naţionale al Franţei, vestimentaţia fiind personalizată cu numele său şi numărul unu.

“Sunt suporterul Franţei şi evident al Statelor Unite ale Americii. Cred că aceste două echipe trebuie să meargă mai departe în sferturile turnelui”, a anunţat el, “cocoşii” urmând să întâlnească azi Nigeria, în timp ce USA va juca la data de 1 iulie împotriva Belgiei.

Mai multe